Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Centura Metropolitană a Băii Mari primește undă verde de la guvern

A fost adoptată hotărârea de guvern privind demararea lucrărilor la proiectul variantei de ocolire Baia Mare: primul drum de mare viteză din Maramureș, proiect major de 3,2 miliarde de lei.

„Vorbim despre primul drum de mare viteză al Maramureșului, care va aduce beneficii reale întregului județ. Un proiect strategic care va deservi nu doar băimărenilor, ci tuturor șoferilor care tranzitează această rută. Un proiect firesc pentru un municipiu reședință de județ, pe care avem în sfârșit ocazia să îl vedem realizat, după ani de zile de povești scrise pe hârtii.

Alături de Gabriel Valer Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, partenerul nostru în realizarea acestui obiectiv de investiții, în doar câteva luni am reușit să refacem proiectul inițial, care nu putea fi nici finanțat, nici implementat. Am parcurs toți pașii necesari, am obținut avizele și am reușit să-l punem în linie dreaptă”, a declarat primarul Doru Dăncuș.

Implementarea proiectului va avea loc în două etape. În acest an va fi demarată licitația publică pentru proiectarea și execuția primei etape, de la Cicârlău și până la intersecția cu DJ 18B, la ieșirea din Baia Mare înspre Groși, cu descărcare într-un sens giratoriu, de unde va pleca un drum secundar către DC 25 la Satu Nou de Sus.

Pe acolo se va putea face legătura cu DN18, respectiv drumul construit de către Primăria Baia Sprie. Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Târgul de Paști umple Cetatea Oradea de veselie și bunătăți

Articolul următor

Nou Consiliu Director al AmCham Romania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Crama Jelna a luat bronzul la Top Hotel Awards

Pentru a treia oară consecutiv vinarii bistrițeni se clasează pe podiumul competiției destinate industriei ospitalității din România. „Suntem…
CNIPT
Citeste mai mult

Peregrinări prin Țara de Jos a Călatei

Centrul Național de Informare și Promovare Turistică (CNIPT) Zalău va promova această zonă a județului Sălaj printr-un tur…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share