Locuri de muncă și alegeri de carieră, live la Oradea Arena

Evenimentul din 22 mai 2025, de la Oradea Arena, reunește peste 50 de angajatori și instituții de învățământ, oferind oportunități pentru diverse categorii de candidați.

Toate drumurile celor aflați în căutarea unui loc de muncă duc, joi, 22 mai 2025 la Oradea Arena. Noua sală a sporturilor din Oradea devine, joi, centrul oportunităților profesionale și educaționale, găzduind Bursa Locurilor de Muncă și Târgul Ofertelor Educaționale. Evenimentul, organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean și cu sprijinul Primăriei Oradea, se desfășoară între orele 09:00 și 16:00, pe strada Traian Blajovici nr. 24.

Participanții au ocazia să interacționeze direct cu peste 50 de expozanți, dintre care peste 35 sunt companii din diverse domenii de activitate, oferind peste 800 de locuri de muncă. Dintre acestea, peste 100 sunt destinate persoanelor cu studii superioare.

În paralel, 18 unități de învățământ își prezintă ofertele educaționale, adresându-se în special elevilor de gimnaziu din județul Bihor, pentru a-i sprijini în alegerea unui parcurs educațional adecvat.

„Ca și noutate, vom avea și un târg educațional în același timp cu târgul locurilor de muncă, cu scopul de a facilita întâlnirea directă dintre angajatori și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, dar și de a promova ofertele educaționale pentru elevi și tineri“, a declarat Békési Csaba, directorul executiv al AJOFM Bihor.

Evenimentul se adresează unei game largi de participanți, de la tineri absolvenți în căutarea primului loc de muncă, la persoane cu experiență profesională care doresc o schimbare în carieră, precum și celor interesați de formare profesională sau reconversie.

Prin această inițiativă, organizatorii își propun să faciliteze integrarea pe piața muncii și să sprijine dezvoltarea profesională și educațională a comunității locale.

Angajatori

La Bursa Locurilor de Muncă de la Oradea Arena, vor fi prezente companii de tradiție în Oradea, dar și companii mai noi sau care urmează să-și înceapă producția. Este vorba despre:  Rozoti Prodcom, Construcții Erbașu, Teknia Oradea, Energomontaj, Webuild, Vernicolor, H. Essers, European Food International, Andreas Stihl Power Tools, Ministerul Apărării, Golde Oradea, Premagro, Vlatryp, Dumexim, Netex Romania, Green Corp, Public Euroconsulting, HBZRomania, Finprom, Metro Cash & Carry, Drum Asfalt, Autonom Services, Delonghi Romania, Penitenciarul Oradea, Scoala de Pregătirea Aagenților Poliției de Frontieră Avram Iancu, Classfurn, Celestica, Hannig Motors, Nokian Tyres, SFC Solutions Climate Romania, Iwis Mobility Systems, Faist Mekatronic, Purem, Reinert Kunstofftechnik.

Joburile sunt atât pentru persoane cu studii generale, studii medii, dar și pentru persoane cu studii superioare. Atât pentru persoane cu experiență, cât și pentru începători.

 

Exit mobile version