Despre digitalizarea instituțiilor publice și a IMM-urilor la Oradea Innovation Day

Parcul Științific și Tehnologic Bihor a găzduit miercuri, 18 iunie 2025, Oradea Innovation Day, un eveniment dedicat accelerării transformării digitale a mediului economic și a instituțiilor publice din Nord-vestul României.

Evenimentul a fost organizat de Universitatea din Oradea, sub coordonarea Cluj IT Cluster, în parteneriat Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca și Camera de Comerț și Industrie Bistrița Năsăud. Conferința s-a desfășurat în cadrul activităților proiectului DIH4Society, având ca grup țintă IMM-urile și instituțiile publice care doresc să acceseze servicii specializate de digitalizare. Moderatoarea evenimentului a fost Oana Mudura.

În deschiderea evenimentului au luat cuvântul: Constantin Bungău – rectorul Universității din Oradea, Stelian Brad – Cluj IT și DIH4Society, Vasile Aurel Căuș – președintele Senatului Universității din Oradea, Mircea Mălan – președintele CJ Bihor și Răzvan Pătcaș – directorul Oradea STEAM Park.

Transformarea digitală a serviciilor publice

Primul panel, moderat de Edgar Zoltan, manager de proiect în cadrul DIH4Society, i-a avut ca invitați pe Călin Corpaș – consilier al primarului Oradiei & Coordonator IT – Primăria Oradea, Cosmin Durnea – viceprimarul Marghitei, Alin Popoviciu – primar Suplacu de Barcău, Anca Dodescu – prorector la Universitatea din Oradea și Stelian Brad – președintele Cluj IT.

Membrii panelului au fost provocați să răspundă la mai multe întrebări de către Edgar Zoltan legate despre serviciile publice pe care le-ar digitaliza în primul rând, dar și despre provocările și problemele cu care s-au confruntat în instituțiile pe care le reprezintă.

Cosmin Durnea a răspuns – Direcția Tehnică, ceea ce ar reduce timpul de operare cu 50%, dar și cozile la ghișeele Primăriei Marghita.

Călin Corpaș a vorbit despre lansarea Ghișeului Online, dar și despre operaționalizarea online a parcărilor de domiciliu și a Urbanismului.

Anca Dodescu a precizat că din punctul ei de vedere ar fi foarte importantă evidențierea informatică a studenților și a accesului acestora la toate oportunitățile oferite de Universitatea din Oradea.

„Mi-aș dori pentru studenți, ca totul să fie la un click distanță”, a precizat Anca Dodescu.

În ceea ce privește provocările digitalizării, Alin Popoviciu consider bariera umană cea mai mare provocare.

„Trebuie multă muncă de convingere ca oamenii să aibă încrederea în digitalizare. Iar statul roman este absent în digitalizare”, consideră primarul Suplacului de Barcău.

Viceprimarul Marghitei spune că, de multe ori, s-a confruntat cu reticența funcționarilor publici la digitalizare.

„Dacă vrei să faci digitalizare cu care să te lauzi, cum a făcut Estonia, trebuie să ai leaderhip. Nouă ne-a lipsit leadership-ul. Nu poți să faci digitalizare dacă nu ai interoperabilitate. Vorbim despre integrarea bazelor de date. Un exemplu în acest sens la Oradea sunt cărțile electronice de identitate, cu aceste cărți se pot face foarte multe lucruri”, a specificat Călin Corpaș.

Anca Dodescu a subliniat că avem multe oportunități în ceea ce privește digitalizarea, care trebuie valorificate, dar uneori nu avem suficient personal suport care să răspundă la solicitări.

Stelian Brad a punctat câteva dificultăți evidențiate de clienții cu care a lucrat. Una ar fi birocrația, iar alta ar fi statul roman.

„Birocrația derivă din modul în care sunt gândite procesele la nivel central, neconforme cu realitățile. În acest demers, principalul obstacol este statul roman. Interoperabilitatea, din punct de vedere tehnic, este esențială. Nu s-au făcut investiții în armonizarea transferului de date”, a precizat Stelian Brad.

Anca Dodescu a informat despre opt primării din Bihor care vor fi digitalizate cu ajutorul Universității din Oradea.

Revoluția digitală în sectorul economic

Aceasta a fost denumirea celui de-al doilea panel al evenimentului, care a adus în discuție fondurile europene destinate digitalizării și securitatea cibernetică.

Au răspuns provocărilor ridicate de Edgar Zoltan: Daniel Bălan – Camera de Comerț și Industrie Bistrița Năsăud, Cristian Pavel – AlfaSoftware, Nicolae Birău – Ro Et Co, Niels Junker – Allengra, Tudor Orțan – CEO Zaleco, Mihai Șelariu – Zala Medical și Anca Andronache – Centru Național de Coordonare  pentru Securitate Cibernetică NCC RO.

„Digitalizarea începe de la website, de la optimizare, decontări online. Când lucrezi cu firme destul de cunoscute, sau cum avem noi mai recent o colaborarea cu Formula 1, există riscul unor atacuri cibernetice. În acest sens este nevoie de proiecte de securitate cibernetică”, este de părere Niels Junker.

Tudor Orțan crede că, din perspectiva unei firme de producție, digitalizarea ar trebui să înceapă cu oamenii.

„Nevoile noastre sunt legate în primul rând de pregătirea lor și dezvoltarea abilităților de a interacționa cu calculatoare, cu scanere. Am apelat și noi la cursuri de securitate cibernetică, de evaluare a riscurilor. Pe de altă parte, avem nevoie și de softuri specifice”, a precizat Tudor Orțan.

Pentru Mihai Șelaru, cea mai mare provocare când au fost accesate finanțări a fost alocarea resurselor interne necesare, astfel încât banii respective să fie folosiți eficient.

Soluții pentru accelerarea tranziției digitale sustenabile

În ultimele două paneluri au fost prezentate soluții pentru accelerarea tranziției digitale și sustenabile, atât în mediul public, cât și în mediul privat.

Pentru mediul public soluțiile au fost prezentate de către: Edgar Zoltan, Daniela Elena Popescu Universitatea din Oradea, Valentin Sita – Universitatea Tehnică Cluj Napoca, Tudor Creț – Life is Hard și Marius Ciobanu – Datacor.

Soluțiile pentru mediul privat au fost prezentate de către: Florin Balint 0 Solar Eco System, Ovidiu Pintea – Optima Software și Tiberiu Vesselenyi – Universitatea din Oradea.

Exit mobile version