Coordonatorul grupului de lucru „Produs românesc” – Agrinnovator, Clubul Fermierilor Români, arată cum putem să reparăm un deficit de miliarde și să construim o industrie agroalimentară competitivă.
- Există o ironie greu de ignorat în peisajul economic al României. Una dintre cele mai fertile țări din Europa importă majoritatea alimentelor pe care le consumă. Rafturile din retail spun povestea unui paradox devenit cotidian: carne procesată din vest, lactate din centrul Europei, dulciuri și conserve de oriunde, mai puțin de aici. Și asta într-o țară care are pământ fertil, tradiție agricolă și tot mai mulți consumatori care caută produse locale.
- În ultimii ani, economia a crescut rapid. Produsul intern brut a urcat spectaculos, iar salariile cu 260%. În schimb, producția industrială totală a crescut doar cu 118%, iar producția internă agroalimentară a rămas sub potențial. Diferența s-a umplut cu importuri.
- Acest dezechilibru se vede clar într-un deficit comercial total care a ajuns la 35 miliarde €. Industria agroalimentară contribuie semnificativ la acest gol. În doar un deceniu, deficitul alimentar a crescut de peste șapte ori, până la -3 miliarde €. Cele mai mari deficite: carne și preparate (-1,2 miliarde €), lactate (-700 milioane €), produse de cofetărie și ciocolată (-600 milioane €). Importăm chiar și conserve vegetale și produse pe care le-am putea face cu resurse locale.
- Deficitul comercial este în multe privințe mai periculos decât cel bugetar. Cel din urmă se mai poate regla prin politici fiscale, diminuarea cheltuielilor. Cel comercial, nu. Dezechilibrul dintre importuri și exporturi cere ani de investiții, o producție internă capabilă să împingă importurile înapoi și să genereze export. Nu e o intervenție rapidă, ci un proiect național.
- În tot acest timp, Polonia, o țară cu dimensiuni similare, a făcut exact opusul. A trecut de la un excedent de 1,4 miliarde la 7 miliarde €. A devenit al treilea exportator european de ciocolată, fără să producă un gram de cacao. Cei de acolo au investit în procesare, au atras multinaționale, au construit branduri.
Deficitul este o hartă a oportunităților pierdute
- Avem teren, avem resurse, avem oameni, dar și o economie care exportă cereale brute și importă produse procesate cu valoare adăugată ridicată. În 2023, România a exportat grâu de 1 miliard €, dar a importat biscuiți de 130 de milioane euro, conserve vegetale de 56 milioane € și supe instant de 52 milioane €. În timp ce oferim materie primă pieței europene, rafturile din retail sunt dominate de produse finite din Polonia, Germania sau Italia.
- Paradoxul merge mai departe: avem producție agricolă, dar importăm murături, în condițiile în care România este singura țară din regiune care importă borcane pentru industria de conserve. Producătorii locali nu pot fi competitivi dacă aduc ambalaje din Turcia sau Ucraina la același preț cu produsul finit.
- Cazul bitumului: în ciuda unui necesar național estimat la 700.000 tone, România produce intern doar 20% și importă restul, cu un deficit anual de 285 milioane €, într-un sector susținut din fonduri europene. Așadar, subvenționăm indirect producătorii externi în loc să dezvoltăm capacități interne.
- Aceste cifre nu sunt doar statistici. Sunt semnele unei economii care pierde lanțurile de valoare. Ecosistemul agroalimentar este fragmentat: procesatori subdimensionați, ambalaje indisponibile, logistică deficitară și lipsa unei strategii coerente.
- Chiar și atunci când produsul există, cererea există și interesul e validat, intervine o barieră tot mai mare: lipsa capitalului pentru creștere. Vedem acest blocaj în categorii precum lactatele artizanale, conservele de legume sau produse tradiționale românești care sunt cerute de consumatori și listate în rețele de retail, dar nu pot fi livrate la scară mare din lipsa capacității de producție și finanțării pentru extindere. Băncile sunt reticente, programele publice sunt lente, iar mecanismele existente nu sunt calibrate la nevoile reale ale sectorului alimentar.
- Succesul Poloniei nu e un miracol. E o strategie. Ei au investit în procesare, în rețele de distribuție, în branding. Au încurajat parteneriate retail-producător, au creat infrastructură modernă. În România, încă se așteaptă ca „piața să regleze singură”. Dar piața nu construiește singură abatoare, centre de colectare, capacitate de ambalare. Nu oferă credit pentru risc industrial. Nu leagă singură fermierii de procesatori. Fără o viziune clară și fără coordonare între actorii-cheie, producători, retail, autorități, finanțatori, România va continua să joace rolul pieței de desfacere.
Cum se poate începe
- România nu are nevoie de o revoluție alimentară. Are nevoie de un plan care să pornească de la cererea reală și să lucreze înapoi spre producție. Nu invers. Un plan care să aducă la aceeași masă autorități, producători, retaileri și finanțatori. Să identifice unde se rupe lanțul: de ce nu avem murături românești la scară mare? Unde sunt borcanele, logistica, capitalul de stocuri? Ce ingrediente lipsesc? Ce putem procesa aici?
- Apoi, avem nevoie de infrastructură publică sau sprijinită de parteneriate. De centre de colectare, ambalaje produse local, spații de stocare, linii de frig, linii de procesare. Nu putem construi industrie fără mecanică de bază.
- Mai ales, avem nevoie de finanțare pentru creștere. Nu doar granturi pentru idei sau starturi. Ci capital care să ajute afaceri validate să crească. Mecanisme care înțeleg riscul agroalimentar: sezonalitate, capital circulant, logistică mai complexă.
- România nu duce lipsă de resurse, ci de coordonare, investiție strategică și voință instituțională. Avem cerere. Avem ofertă. Avem exemplu. Trebuie doar să vrem să legăm piesele.
- Nu există oportunitate mai mare decât o piață care consumă mai mult decât produce. Deficitul este până la urmă o hartă a ceea ce am putea construi.
Călin Costinaș are 35 de ani de experiență în antreprenoriat și în conducerea și dezvoltarea unor companii de retail aflate în portofoliul fondurilor de investiții, precum Profi România, unde e director general adjunct și a coordonat extinderea rețelei la nivel național. A absolvit Facultatea de Ingineria Mediului a Universității de Științele Vieții din Timișoara și deține un master în agricultură. Este președintele Fundației Excelsior Alumni USVT, implicându-se activ în susținerea tinerilor absolvenți și a inițiativelor educaționale. Coordonează grupul de lucru „Produs românesc” din cadrul Agrinnovator – think tank susținut de Clubul Fermierilor Români, care își propune să faciliteze accesul produselor agroalimentare românești în marile lanțuri de retail și să creeze un cadru sustenabil de colaborare între fermieri, procesatori și comercianți.