Ardealul de Nord cere de cinci ori suma alocată mobilității urbane

ADRNV

Solicitările în cele șase județe ale Regiunii Nord-Vest (RNV) sunt de 2,1 miliarde de euro, însă fondurile disponibile abia ajung la 490 de milioane.

“Mobilitatea urbană nu înseamnă doar noi drumuri, ci este un traseu spre o calitate sporită a vieții. Cu ajutorul fondurilor UE, accelerăm în direcția corectă”, consideră fostul ministru al investițiilor europene, Marcel Boloș, revenit la șefia Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Vest (ADRNV) Cluj.

Acesta a participat la workshopul regional cu tema „Mobilitatea urbană durabilă în RNV”, organizat de Departamentul de dezvoltare urbană (Direcția gestionare, monitorizare și evaluare program) din cadrul Autorității de Management pentru Programul Regional Nord-Vest (AM PRNV) 2021-2027.

Cea mai mare cerere din regiune

“Evenimentul a reprezentat un prilej valoros de dialog și schimb de idei despre cum putem transforma mobilitatea urbană în realitate pentru comunități: de la politici și finanțări disponibile prin PRNV 2021-2027, până la soluții concrete și exemple de bună practică din orașele din regiune.

Mobilitatea este pilonul central al implementării PRNV 2021-2027, cumulând cele mai mari valori, cea mai mare cerere și cele mai rapide progrese în plăți. E domeniul prin care programul își confirmă impactul concret și vizibil în orașe și pe drumurile județene, având 490 milioane € alocați, 115 proiecte depuse.

De la coridoarele urbane din Oradea și Baia Mare, la rețelele rutiere strategice din Bihor, Maramureș sau Bistrița-Năsăud, o serie de proiecte emblematice s-au consolidat. Aceste investiții înseamnă drumuri mai sigure, implicit orașe mai prietenoase”, a arătat directorul general al ADRNV.

Bugetul programului, mărit cu 50%

“Avem deja 49 de contracte semnate cu o valoare totală de peste 775 milioane euro, adică peste 54% din întregul buget al programului. Totalul plăților pe mobilitate a ajuns la 133 milioane €, bani care ajung deja în comunități.

Cererea de finanțare a fost uriașă: 2,15 miliarde € solicitate, de cinci ori mai mult decât bugetul disponibil pentru mobilitate. Pentru a răspunde acestei nevoi reale, am aprobat supracontractarea bugetului programului cu 50%, iar peste jumătate din această extindere merge către proiecte de mobilitate.

Toate aceste cifre vorbesc despre un lucru simplu: investițiile europene nu sunt doar despre absorbție, ci și despre impact. Despre oameni care ajung mai repede la serviciu, despre copii care merg în siguranță la școală, despre orașe în care vrei să trăiești, nu doar să tranzitezi”, susține Boloș.

Exit mobile version