Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș

Florentin Avădanei, co-CEO Goldbach Group

Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ  în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe în sectoare economice dinamice, a achiziționat recent două loturi de teren cu o suprafață totală de 12.000 de metri pătrați în zona cartierului Maurer Residence din municipiul Târgu Mureș, cu intenția de a dezvolta două proiecte de retail până în toamna anului viitor. Anunțul a fost făcut miercuri, 11 iunie, de către Florentin Avădanei, Fondator și Co-CEO Goldbach Group, care a participat la emisiunea ”Zi tot, cu Alex Toth!”.

Invitatul prezent în Studioul Zi de Zi Live a precizat că lotul 1 de teren achiziționat are suprafața de 3.100 de metri pătrați, pe care se va construi un parc de retail pe un singur nivel, respectiv că lotul 2 de teren are suprafața de 4.300 de metri pătrați, pe care se va construi un imobil cu regim de înălțime de parter plus etaj. Proiectul va fi dezvoltat de K2 Retail Properties, compania holding din cadrul grupului Goldbach care se ocupă cu investițiile în parcurile de retail, prin două vehicule K2 Tg Mureș și K2 Tg Mureș Gallery.

„Noi, practic, lângă Lidl vom face un parc de retail exclusiv, deci acolo vor fi retailerii internaționali, dar non-food, pentru că ancora food există deja, e Lidl acolo, și în partea cealaltă a sensului giratoriu vom dezvolta un proiect mixt. Vom avea retail orientat în special spre partea de articole sportive. Va fi un P plus 1, iar la etaj vom avea o sală de fitness și un loc de joacă pentru copii”, a detaliat Florentin Avădanei.

În aceeași emisiune, invitatul lui Alex Toth, redactorul șef al cotidianului Zi de Zi din Târgu Mureș a precizat că viziunea proiectului este de a oferi locuitorilor cartierului Maurer Residence, dar și zonelor învecinate, inclusiv din comuna Sâncraiu de Mureș, cât mai multe servicii pe care să le poată accesa fără să fie nevoie să se deplaseze pe o distanță mai mare de o mie de metri.

„Suntem în discuții avansate practic cu toți retailerii internaționali care sunt prezenți pe piața din România, când vorbim de această zonă de non-food. Credem că la nivelul întregului proiect vom avea șase-opt retaileri. În afară de aceasta, vom avea și o zonă de servicii. Ne gândim să aducem o agenție bancară, cred că este nevoie în zonă”, a explicat Florentin Avădanei.

Avize și autorizații, în pregătire

În prezent, proiectul inițiat de Goldbach Group în cartierul târgumureșean Maurer Residence se află în faza de obținere a certificatelor de urbanism.

„Noi venim în cadrul PUG-ului actual, în cadrul reglementărilor urbanistice și cerem o autorizație de construire pentru a edifica ceva ce e în parametri respectivi. Și atunci avem toate motivele să credem că undeva în toamna acestui an, octombrie – noiembrie, cel târziu, vom avea autorizațiile de construire și pentru că vor veni lunile de iarnă, ianuarie – februarie, ne propunem să începem execuția la sfârșitul lunii februarie, începutul lunii martie, în funcție de cum vor fi condițiile climaterice de la acel moment. Ne propunem să terminăm totul, să devină operațional, în toamna anului 2026”, a menționat Fondatorul și Co-CEO-ul Goldbach Group.

Fără investitori externi, deocamdată

Totodată, Florentin Avădanei a făcut o precizare importantă, și anume că momentan nu există niciun partener extern/ investitor în cele două proiecte de la Târgu Mureș.

„În acest proiect, în mod particular, nu avem niciun partener astăzi, niciun investitor. E vorba doar de Grupul Goldbach, grup deținut de mine și de soția mea”, a subliniat invitatul prezent în Studioul Zi de Zi Live. La emisiune a participat și Elena Oancea, co-CEO al holdingului Goldbach Group.

„Pot apărea investitori, pentru că e modelul nostru de business, atragem parteneri pentru că avem nevoie de susținere financiară în planul nostru de expansiune la nivel național resursele proprii sunt limitate și atunci avem nevoie de capital cu care să putem dezvolta într-un timp cât mai scurt ceea ce ne-am propus”, a adăugat Florentin Avădanei.

Goldbach Group, 8 în 1

Goldbach Group reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe în sectoare economice dinamice precum dezvoltarea parcurilor de retail – prin K2 Retail Properties, property management – prin K2 Assets, construcții civile și industriale – prin Goldbach Construct, real estate development – prin Goldbach Development, arhitectură și urbanism – prin Goldbach Design & Build, design interior – prin K2 Design Lab, energie regenerabilă – prin Goldbach Energy și consultanță pentru proiecte finanțate din fonduri europene – prin Goldbach Consulting.

„La nivel de holding, Goldbach mizează pe o cultură a colaborării și comunicării deschise între diviziile sale, astfel că acestea împărtășesc expertiza și resursele interne pentru a genera coeziune și creștere colectivă în cadrul grupului”, a mai informat Florentin Avădanei.

Arina TOTH

Exit mobile version