Premieră: Hidroelectrica a semnat contractul pentru sistemul flotant de panouri fotovoltaice

Hidroelectrica a anunțat astăzi semnarea contractului cu WALDEVAR Energy cu sprijinul subcontractanților și terților susținători pentru sistemul flotant de panouri fotovoltaice – proiect pilot NUFĂRUL, în județul Olt. Contractul a fost atribuit în urma unei proceduri competitive (licitație deschisă), în cadrul căreia au fost depuse două oferte, câștigătorul desemnat fiind WALDEVAR Energy cu sprijinul subcontractanților și terților susținători: MARINE RESEARCH, SC DHI-SW PROJECT SRL și MAKOR ENERGY SOLUTIONS. Valoarea contractată este de 39.250.000,00 lei fără TVA, cu termen de realizare de 14 de luni (4 luni pentru proiectare și 10 luni pentru execuție). Scopul obiectivului de investiții „Sistem flotant panouri fotovoltaice – proiect pilot NUFĂRUL” este realizarea unei noi capacităţi de producere de energie electrică prin intermediul unei centrale electrice fotovoltaice cu amplasare în zona de sud a României, în județul Olt, pe luciul lacului de acumulare care deservește Centrala Hidroelectrica Ipotești, aflat în exploatarea Hidroelectrica. Contractrul presupune lucrări de execuție „la cheie” a obiectivului de investiție, care includ: proiectarea tehnică, achiziția echipamentelor, realizarea lucrărilor de montaj și instalare: instalarea de panouri fotovoltaice bifaciale cu rezistență la umiditate ridicată, realizarea de structuri modulare din HDPE (polietilenă de înaltă densitate) sau soluții inovatoare sustenabile, soluții de ancorare pentru stabilizare și adaptare la variațiile nivelului apei, configurație electrică, invertoare și sistem de cablare optimizat pentru reducerea pierderilor, soluția integrării cu rețeaua națională, automatizare și monitorizare, testare și punere în funcțiune. Sistemul fotovoltaic constă în panouri fotovoltaice de 620 Wp, invertoare de 100 kW, putere totală instalată în panouri de 10 MW și energia produsă de circa 13,4 GWh/an. Racordarea la Sistemul Energetic Național se va face prin intermediul a 4 posturi de transformare cu racordare în stația electrică a Centralei Hidroelectrice Ipotești, existente. “Acesta este primul proiect de sistem flotant panouri fotovoltaice pentru Hidroelectrica și reprezintă un succes în demersurile noastre de a dezvolta zona de inovație și de diversificare a producției. Felicit cu această ocazie membrii echipei care au contribuit la dezvoltarea acestui proiect și le doresc succes în procesul de implementare.”, a declarat Kàroly Borbèly, Ceo Hidroelectrica. ‘’Proiectul pilot Nufărul, cel mai mare de acest gen din Uniunea Europeană, reprezintă o integrare funcțională și eficientă între energia hidroelectrică și cea fotovoltaică. Este un prim pas concret către valorificarea potențialului fotovoltaic semnificativ al bazinelor hidroelectrice din România. WALDEVAR Energy va implementa această inițiativă vizionară promovată de Hidroelectrica, utilizând cele mai avansate tehnologii disponibile și confirmând, încă o dată, capabilitățile sale în materie de inovare și leadership în domeniul fotovoltaic’’, a declarat ALESSANDRO AMATO, CEO WALDEVAR Floating PV Systems. Această investiție marchează o premieră pentru companie, fiind primul proiect de sistem flotant de panouri fotovoltaice implementat de Hidroelectrica. Prin această achiziție, compania face un pas important către eficientizarea resurselor, diversificarea portofoliului, oferirea de servicii complexe prin accesarea tehnologiilor moderne din domeniu.  
Exit mobile version