Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, a participat sâmbătă la o amplă acțiune de ecologizare a Țării Făgetului, acțiune care a luat startul chiar în fața mânăstirii ”Izvorul Miron” de la Românești, care se pregătea de hram.
Inițiativa a reușit să adune zeci de funcționari, voluntari și cetățeni ai Timișului într-o acțiune de ecologizare a zonei dar și, implicit, de promovare turistică a acestor locuri.
„Este o acțiune care face parte dintr-un ansamblu de acțiuni de ecologizare care au început și vor continua în perioada următoare, dar mai ales de descoperire a județului nostru, a zonelor superbe turistice din estul județului și nu doar. Avem locuri extrem de frumoase, unele dintre ele sunt cunoscute, altele trebuie descoperite, iar rolul nostru, al Consiliului Județean, al primăriilor din zonă, al asociațiilor de turism este să promovăm aceste locuri, să le cartografiem, să le identificăm, să investim în ele. Sunt foarte multe trasee frumoase. Avem primari gospodari care îngrijesc, dar, din păcate, bugetele lor nu sunt suficiente pentru a face față și este nevoie de sprijinul Consiliului Județean. Vom continua acest tip de acțiuni și vom face tot ce ține de noi în următoarea perioadă pentru a dezvolta turismul în județul Timiș și cred că piesa centrală a dezvoltării turismului trebuie să fie această zonă, estul județului Timiș”
Alfred Simonis
preșdintele CJ Timiș
Fărășești, un loc de poveste
Autenticitatea și frumusețea caselor și a oamenilor satului poate surprinde așteptările oricărui turist, case vechi, cu specificul local al Banatului. Fărășești a fost mult timp un sat izolat la care se ajungea greu, însă în ultimii ani, de când a fost asfaltat drumul de acces, a început să se modernizeze într-un ritm rapid, multe case tradiționale riscând să fie modificate ireversibil. Încă se mai păstrează un număr mare de case cu fațade frumos ornate, cruci din lemn sculptate, o moară de apă și diverse construcții din piatră, cu un farmec greu de găsit în alte sate din județul Timiș.
Visit Timiș se preocupă de turismul din estul județului
Echipa Visit Timiș a fost prezentă alături de peste 300 de timișeni care au făcut ecoturism în Țara Făgetului. Voluntarii au fost activ implicați în curățarea traseelor turistice din zona Pietroasa–Poieni, echipați cu mănuși și saci, ștergând urmele lăsate de cei mai puțin responsabili. Această acțiune, organizată de CJ Timiș și inițiată de vicepreședintele Alin Popoviciu, a combinat ecologizarea cu tururi ghidate, picnicuri și discuții în aer liber. Președintele Alfred Simonis a subliniat importanța investițiilor pentru dezvoltarea unui turism sustenabil în regiune. Mulțumim tuturor voluntarilor, instituțiilor implicate și partenerilor: Verde de Banat, echipa Visit Timiș, primăriile Tomești și Pietroasa, Salvamont.
Simona Neumann: „O zi care mi-a mers la suflet”
Sâmbătă dimineața, în Țara Făgetului, pădurea mirosea a verde crud și liniște.„Ne-am adunat acolo, la inițiativa Consiliul Judeţean Timiş, alături de peste 300 de oameni frumoși, eu și colegi din Visit Timiș, oameni din presă, fiecare cu un motiv diferit, dar cu un scop comun: să lăsăm natura puțin mai curată decât am găsit-o.
Cu mănuși în mâini, sacii de gunoi în spate și zâmbete în priviri, am pornit pe potecile din zona Pietroasa–Poieni. Am strâns urmele celor care au uitat cât de prețios e locul acesta. A fost incredibil de satisfăcător pentru că, dincolo de curățenie, am simțit o energie care nu se poate descrie în cuvinte – o comunitate unită de respectul față de natură.Ne-am oprit pentru un picnic, ne-am tras sufletul și am stat de vorbă despre ce putem face mai departe. A fost o zi de muncă, dar și de conexiune cu pământul de sub picioare, cu aerul curat și cu oamenii de lângă noi.Mulțumesc din inimă colegilor mei de la Visit Timiș, partenerilor de la Verde de Banat, primăriilor Tomești și Pietroasa, Salvamont Timiș și tuturor voluntarilor care au dat din timpul și energia lor pentru o cauză care contează.