Croazieră și drumeție pe canalul Bega, destinația: Serbia!

Organizator este chiar societatea de transport local a municipiului Timișoara iar croaziera se face cu vaporașele care asigură și transportul în comun în capitala Banatului.

Data evenimentului este sâmbătă, 26 iulie 2025, cu plecare din Timișoara – Srpski Itebej și retur. Se pleacă din Timișoara de la Catedrală la ora 7:30 iar într-o oră se ajunge la ecluza Sânmihaiu Român. În timpul ecluzării (30 de minute) se va putea vizita ecluza și stăvilarul.

De la ora 9:00 se continuă călătoria și, undeva în jurul orei 10:30, ajung la ecluza Uivar unde vor efectua o nouă ecluzare. La ora 11:45 ajung în vechiul port din Otelec unde se va face un popas de aproximativ 30 de minute.

După amiază pe apă în Serbia

După ora 12:00 se continuă plimbarea pe Bega, iar în jurul orei 12:30 va veni timpul ca pasagerii să-și efectueze formalitățile vamale române și, apoi, pe cele sârbe, la ecluza Srpski Itebej. Odată finalizat procesul, se pornește într-o drumeție de aproximativ 20 de minute.

„Având în vedere numărul foarte mare de turiști, dar și temperatura ridicată, STPT asigură transportul între ecluză și restaurant cu un autocar. Totodată, pe întreaga durată a călătoriei cu vaporetto, organizatorii pun la dispoziția călătorilor apă. În caz de “nevoie”, precizăm că, pe timpul călătoriei cu vaporetto cât și la popasurile de la Otelec și Sânmihaiu Român, accesul la toalete este asigurat în condiții de deplină igienă” transmit reprezentanții societății organizatoare.

Exit mobile version