Drumul dintre localitățile Câțcău și Vad, preluat în administrare de județ, va permite, după modernizare, evitarea traseului prin intravilanul municipiului.
Consiliul Județean (CJ) Cluj a anunțat demararea lucrărilor de întreținere pe Drumul Comunal DC 177 (DN 1C) Câțcău – Vad (DJ 109E), pe sectorul situat pe raza comunei Câțcău. La finalul lucrărilor, acesta va fi asfaltat în totalitate.
Este vizat un tronson în lungime de 1,3 km din DC 177, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+300, în condițiile în care lungimea totală a drumului preluat în administrare este de 1,8 km, de la kilometrul 0+000 la kilometrul 1+800.
„Am preluat în administrare acest drum datorită importanței pe care o are. În condițiile în care acesta realizează o legătură directă între Câțcău și Vad, distanța între cele două reședințe de comună, respectiv între localitățile situate pe malurile stâng și drept al râului Someș, se va scurta cu 25 km față de ruta folosită anterior.
De asemenea, se va evita parcurgerea drumului situat în intravilanul municipiului, constituindu-se, astfel, ca o minicentură a Dejului”, a menționat Alin Tișe, președintele CJ Cluj.
Operațiunile constau în reprofilarea DC 177 cu cilindrare și adaos de piatră spartă, așternerea mecanică a unui strat de balast pentru sistemul rutier nou, tratarea burdușirilor și a tasărilor și refacerea fundației de balast, refacerea terasamentelor deteriorate, aducerea la profil și completarea acostamentelor.
Se realizează ridicarea la cotă a căminelor carosabile existente, lucrări de asigurare a scurgerii apelor din zona drumului prin curățarea șanțurilor și a rigolelor, prelungirea de podețe, refacerea de timpane și a camerelor de cădere, precum și așternerea de strat de balast stabilizat și de covor asfaltic.
Vor fi executate 20 accese la proprietăți și cinci racorduri la drumurile laterale. Durata de execuție a lucrărilor este de patru luni de la data stabilită prin ordinul de începere. Acestea se ridică la 1,4 milioane lei, cu taxa pe valoarea adăugată inclusă.
