Clujenii de la DEER se întâlnesc cu investitorii japonezi la Expo Osaka

Tags: , ,
DEER

Conducerea societății Distribuție Energie Electrică Romania are întâlniri cu manageri ai companiilor japoneze și va face schimb de bune practici.

Managementul DEER se află la Expoziția Mondială de la Osaka, în perioada 24-27 septembrie, ca parte a delegației oficiale a Ministerului Energiei în Japonia, cu ocazia săptămânii dedicate energiei. Delegația României este prezentă la pavilionul național, unde au loc întâlniri bilaterale cu companii japoneze din domeniul energetic, prezentări și schimburi de bune practici.

“Participarea la cea de-a doua ediție a evenimentului internațional Forumul pentru Energie RO-JP subliniază angajamentul nostru pentru dezvoltarea și modernizarea rețelei de distribuție, integrarea energiilor regenerabile, cooperarea internațională pentru un viitor energetic sustenabil”, potrivit conducerii DEER.

Societatea clujeană a anunțat că a atins un prag important: 4 milioane de utilizatori în cele 18 județe în care activează.

“Suntem cel mai mare operator de distribuție din România, iar această cifră ne motivează să continuăm să investim masiv în modernizarea și digitalizarea rețelei, pentru a asigura un serviciu de distribuție la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță. Viitorul rețelei este digital, inteligent și mai aproape de oameni”, conform DEER.

Parte a grupului Electrica, DEER este cel mai mare operator național de distribuție a energiei electrice. Societatea clujeană oferă servicii pentru pentru 4 milioane de utilizatori, prin intermediul unei rețele de 200.000 km.

DEER acoperă 18 județe și 40,7% din teritoriul României (97.196 kmp): Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bihor, Cluj, Bistrița Năsăud, Alba, Mureș, Harghita, Sibiu, Brașov, Covasna, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Galați, Brăila.

Exit mobile version