„Bioeconomie: Parteneriat pentru un viitor durabil”, un eveniment major marca ASIMCOV

Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Covasna – ASIMCOV, coordonată de Vajda Lajos (foto deschidere), în parteneriat cu Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă al Guvernului României, organizează evenimentul „Bioeconomie: Parteneriat pentru un viitor durabil”, care va avea loc în 15 – 16 octombrie 2025, la Facultatea de Biotehnologii, USAMV, București

Obiectivul evenimentului este de a sprijini dezvoltarea bioeconomiei în România prin consolidarea unui cadru național de cooperare și prin stimularea dialogului între actorii cheie din administrație, mediul academic, sectorul de afaceri și societatea civilă. Conferința își propune să promoveze sinergiile între proiectele europene, să contribuie la definirea unei foi de parcurs pentru bioeconomie și să creeze parteneriate strategice menite să susțină tranziția către o economie mai sustenabilă.

Printre invitații speciali la eveniment se numără Borbély László, Consilier de Stat, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, secretari de stat, profesori universitari și cercetători, reprezentanți ai autorităților publice din România, reprezentanții asociațiilor din România și Republica Moldova, experți în bioeconomie, reprezentanții Clusterelor și IMM-urilor în domeniu.

Platformă națională de dialog și colaborare

Conferința este concepută ca o platformă națională de dialog și colaborare, având ca scop principal dezvoltarea bioeconomiei în România și integrarea acesteia ca pilon central al tranziției verzi și promovarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

Bioeconomia reprezintă utilizarea inteligentă, sustenabilă și inovatoare a resurselor – pentru producerea de alimente, materiale, energie și servicii cu valoare adăugată. Prin bioeconomie, România are oportunitatea de a valorifica resursele locale, de a stimula inovarea și de a întări competitivitatea IMM-urilor, contribuind în același timp la atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) și a țintelor europene privind tranziția verde.

Conferința, structurată în sesiuni plenare, paneluri tematice și mese rotunde interactive, este concepută să stimuleze schimbul de bune practici, transferul de cunoștințe și formularea de soluții concrete pentru integrarea bioeconomiei în strategiile naționale.

Acorduri de colaborare/parteneriat care întăresc cooperarea

De asemenea, unul dintre momentele importante ale conferinței va fi semnarea unor acorduri de colaborare/parteneriat între instituțiile și clusterele implicate în proiecte dedicate promovării bioeconomiei, consolidând astfel parteneriatele strategice existente și viitoare. Vor fi semnate: un Protocol de parteneriat între Clusterele și Institutele implicate în proiecte pe bioeconomie à construirea Platformei de bioeconomie, un Acord de parteneriat între Clustere în scopul promovării bioeconomiei, un Acord de parteneriat între Institutele de cercetare privind dezvoltarea cooperării interinstituționale în domeniul bioeconomiei și un Protocol de colaborare pentru constituirea unui HUB de inovare în Regiunea Centru.

Semnarea acestora urmărește să consolideze cooperarea pe termen lung între actorii cheie.

În paralel, va fi prezentat un studiu dedicat bioeconomiei în România, elaborat ca bază pentru politici publice și ca ghid de bune practici.

Proiectele europene majore dedicate bioeconomiei, în prim plan

În cadrul conferinței, vor fi prezentate și diseminate informații despre proiecte europene majore dedicate bioeconomiei, care susțin dezvoltarea unei economii circulare și sustenabile în România și Europa. Aceste proiecte abordează diverse domenii: de la tranziția energetică și economia verde, la dezvoltarea ecosistemelor rurale, transferul de cunoștințe și inovarea în bioeconomie, precum și identificarea și promovarea bunelor practici locale și regionale.

Printre acestea se numără:

Prin evidențierea acestor proiecte, conferința oferă participanților o imagine de ansamblu asupra inițiativelor europene în domeniul bioeconomiei, facilitând identificarea oportunităților de colaborare, integrarea de bune practici și stimularea inovării. Această prezentare va servi și ca fundament pentru elaborarea foii de parcurs naționale pentru bioeconomie și pentru crearea unui cadru participativ în care actorii-cheie din administrație, cercetare, business și societatea civilă să colaboreze eficient.

 

Exit mobile version