Banca Națională a lansat o monedă cu Blaga la Cluj

BNR

Pentru a marca împlinirea a 130 de ani de la nașterea poetului, dramaturgului și filosofului Lucian Blaga, personalitate marcantă a culturii române, Banca Națională a României (BNR) a emis o monedă dedicată colecționării.

Momentul marchează o dublă premieră pentru BNR: pentru prima dată în istoria  monetară a țăroo este lansată în circuitul numismatic o monedă care conține elemente cromatice, iar lansarea se desfășoară la sediul unei structuri teritoriale.

La Sucursala Regională BNR Cluj a avut loc evenimentul de lansare a monedei având valoarea nominală de 1 leu, ce are reprezentat pe revers chipul lui Blaga. Cu acest prilej a fost vernisată și expoziția “Portretele bancnotelor. Lucian Blaga – 130 de ani de la naștere”.

Realizată în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară Cluj-Napoca, este un prilej pentru cei care îi vor trece pragul să admire câteva dintre operele poetului și, pentru prima dată, să descopere o parte din procesul de realizare a bancnotelor pe care este reprezentat acesta.

Lucian Blaga este deja prezent pe bancnota de 200 de lei din 2006 și a figurat pe cea de 5.000 de lei în anii ’90. Moneda va fi disponibilă pentru vânzare în sucursalele regionale ale BNR din mai multe orașe.

Președintele Academiei Române Cluj-Napoca, Doru Pamfil, și directorul Institutul de Istorie G. Bariţiu, Ioan Bolovan, au fost invitați să vorbească despre acesta în cadrul simpozionului „Lucian Blaga – omul, operele, bacnotele”.

Simpozionul a cuprins și lansarea circuitului numismatic „Lucian Blaga – 130 de ani de la naștere”, care reprezintă o monedă din tombac cuprat cu suprafață parțial colorată.

În cadrul manifestării au mai luat cuvântul Cristian Popa, președintele Comitetului de selecție a temelor numismatice din BNR, Maria Forna, prefectul Clujului, primarul Emil Boc, Florina Ilis – Facultatea de Litere a Universității Babeș-Bolyai, Nadia Arsin – directoarea Centrului Cultural L. Blaga din Sebeș.

Evenimentul de lansare a fost urmat de vernisarea expoziției temporare „Portretele bancnotelor – 130 de ani de la nașterea lui Lucian Blaga”. Aceasta va putea fi vizitată gratuit, în perioada octombrie 2025 – aprilie 2026, luni și vineri.

Exit mobile version