Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) face un pas decisiv în direcția consolidării cercetării și inovării în România, prin înființarea Institutului de Cercetare în Inteligență Artificială (AIRi). Această inițiativă va transforma municipiul Cluj-Napoca într-un pol regional de excelență în domeniul tehnologiilor inteligente.
Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială este primul centru de cercetare din România, de după 1990, ridicat de la zero. Acest proiect face parte din strategia de dezvoltare pe termen lung asumată de UTCN. Inițiativele concrete care susțin această direcție includ participarea UTCN în Hubul Român de Inteligență Artificială (HRIA) și în RO AI Factory. Implicarea în HRIA oferă universității acces la colaborări naționale și internaționale, la oportunități de finanțare și la dezvoltarea de aplicații cu impact direct în economie și administrație.
Investiția, în valoare de 105 milioane de lei, fără TVA, este susținută exclusiv din venituri proprii ale universității, o dovadă de responsabilitate, viziune și angajament față de dezvoltarea academică și științifică a Clujului. AIRi va fi inaugurat în primăvara anului 2026.
Noua infrastructură are o suprafață totală de 14.000 de metri pătrați și va include 30 de laboratoare, 15 săli suport, o sală de conferințe și spații colaborative, dar și propriul sistem de calcul de înaltă performanță (i.e. HPC), în care studenții la masterat, doctoranzii și cercetătorii vor lucra împreună cu mediul economic pentru a dezvolta tehnologii de vârf și soluții cu aplicabilitate directă în economie și societate.
România a aprobat Strategia națională în domeniul inteligenței artificiale pentru perioada 2024-2027. Aceasta stabilește obiective precum consolidarea capacității tehnologice și industriale, pregătirea societății pentru transformările generate de inteligența artificială și asigurarea unui cadru etic și juridic adecvat. Alinierea AIRi cu această strategie este cu atât mai relevantă cu cât Cadrul strategic național în domeniul IA a fost elaborat de Autoritatea pentru Digitalizarea României, într-un proiect coordonat de Universitatea Tehnică din Cluj‑Napoca.
Infrastructură de ultimă generație și impact economic
Prin laboratoarele sale de calcul de înaltă performanță, securitate cibernetică, robotică inteligentă și centre de prototipare, institutul va susține nu doar cercetarea teoretică, ci și aplicarea directă a noilor tehnologii. Companiile vor avea acces la servicii de consultanță și testare pentru adoptarea soluțiilor digitale, în timp ce studenții și tinerii cercetători vor avea acces la resurse de ultimă generație pentru formare și dezvoltare profesională.
AIRI este structurat în șase departamente de cercetare și un departament de suport. Departamentele de cercetare vor prioritiza: (i) IA de încredere, (ii) sistemele autonome, (iii) microelectronica, (iv) robotica, (v) IA în medicină, (vi) securitatea cibernetică.
Departamentele de Cercetare își aliniază agenda la nevoi validate ale industriei și sectorului public, la frontiera academică și la priorități societale, prin mecanisme formale (consiliu consultativ al institutului, sondaje anuale, portofoliu de proiecte). Activitatea se structurează pe trei piloni care acoperă lanțul valoric al IA în inginerie:
- Infrastructură și hardware pentru IA. Acest pilon agregă activități de cercetare și dezvoltare legate de proiectarea, prototiparea și testarea cipurilor optimizate pentru IA, concepute pentru eficiență și scalabilitate. În plus, va crea și menține o infrastructură hardware robustă pentru antrenarea și testarea modelelor IA relevante pentru diverse domenii inginerești.
- Modele, algoritmi și platforme IA inovatoare. Acest pilon va oferi un spațiu multidisciplinar, integrând expertiză din știința calculatoarelor, știința datelor, matematică, robotică sau microelectronică, precum și aspecte tehnologice sau etice, pentru a aborda provocările specifice dezvoltării de soluții bazate pe IA.
- Aplicații interdisciplinare și licențiere. Acest pilon se va concentra pe aplicarea modelelor și platformelor IA pentru abordarea unor provocări sociale specifice și dezvoltarea de servicii inovatoare pentru susținerea economiei digitale. Va asigura un ecosistem de colaborare cu experți din domenii conexe și va crea platforme de testare pentru prototiparea și validarea soluțiilor IA în aceste domenii.
Departamentul de Suport reunește patru laboratoare: (i) Laboratorul de calcul de înaltă performanță; (ii) Laboratorul pentru dezvoltarea prototipurilor; (iii) Laboratorul pentru etichetarea datelor; (iv) Laboratorul pentru validarea și certificarea sistemelor bazate pe IA.
Laboratorul de calcul de înaltă performanță va gestiona în mod centralizat serverele HPC de învățare profundă și stocare. Laboratorul va oferi un mediu securizat pentru sprijinirea echipelor de cercetare și a partenerilor (de exemplu, companii) prin furnizarea de servicii adaptate pentru a facilita implementarea, antrenarea și operaționalizarea sistemelor bazate pe IA.
Laboratorul pentru dezvoltarea prototipurilor va avea echipamente pentru confecționarea componentelor mecanice, electrice și electronice. Laboratorul acoperă componenta tehnico-administrativă cu rolul de a asigura suport pentru activitățile de cercetare-dezvoltare-inovare.
Laboratorul pentru etichetarea datelor va oferi servicii profesionale de etichetare și preprocesare a datelor esențiale pentru instruirea modelelor de învățare automată, adresate atât echipelor de cercetare din cadrul ICIA, cât și partenerilor industriali.
Laboratorul pentru validarea și certificarea sistemelor bazate pe IA sprijină întreprinderile și organizațiile de cercetare în alinierea la standardele de calitate și la cerințele legale europene, transformând conformitatea într-un avantaj competitiv.
Parte din rețeaua europeană EuroHPC – AI Factories
AIRi@UTCN este partener strategic în proiectul RO AI Factory, prima infrastructură națională dedicată inteligenței artificiale, coordonată de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI București) și Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București (UPB).
România se numără printre cele șase noi locații europene selectate de EuroHPC Joint Undertaking (EuroHPC JU) pentru a găzdui astfel de centre de excelență, alături de Cehia, Lituania, Țările de Jos, Polonia și Spania.
„Pentru UTCN este esențial să ne aliniem la standardele și know-how-ul european în domeniul infrastructurii de calcul de înaltă performanță, precum și la modul în care aceasta sprijină adoptarea soluțiilor bazate pe inteligență artificială în mediul economic. Odată cu lansarea RO AI Factory, vom putea participa activ la proiecte de anvergură europeană. Dacă până acum specialiștii noștri au fost obișnuiți să inoveze cu resurse limitate, noua etapă marchează o schimbare de paradigmă: vom avea acces la capacități extinse de procesare, la seturi complexe de date și la modele avansate care vor genera beneficii directe pentru partenerii AIRi. De acum, putem merge dincolo de tehnicile clasice de knowledge distillation, quantizare sau ablation studies – procese esențiale în optimizarea modelelor, dar limitate de resursele de calcul disponibile până acum. Cu infrastructura RO AI Factory, deschidem calea spre experimente la scară mare: instruirea și fine-tuning-ul modelelor de limbaj, testarea arhitecturilor multimodale sau agentice și dezvoltarea unor soluții IA adaptate nevoilor reale ale industriei. Practic, trecem de la simulări și dezvoltare de prototipuri la un nivel aplicat, competitiv la scară europeană”, a subliniat Adrian Groza, prorector Infrastructură Informatică și Digitalizare din cadrul UTCN.
Rolul AIRI @ UTCN în cadrul RO AI Factory este unul strategic. Institutul va contribui cu expertiză în: (i) dezvoltarea și optimizarea modelelor de inteligență artificială; (ii) furnizarea de servicii de date și active „AI-ready”; (iii) acces la infrastructura HPC optimizată pentru AI și integrarea fluxurilor complexe de lucru în AI la scară mare; (iii) sprijin pentru promovarea unei inteligențe artificiale responsabile, sigure și etice, în linie cu reglementările și bunele practici europene.
Organizațiile care doresc să acceseze serviciile oferite în cadrul RO AI Factory pot contacta UTCN direct prin Formularul de Interes și Colaborare AIRi.
Misiunea AIRi depășește astfel granițele mediului academic: institutul este conceput ca un catalizator pentru transformarea digitală a economiei românești.
Într-o lume în care tehnologia redefinește granițele cunoașterii, Institutul de Cercetare în Inteligență Artificială al Universității Tehnice din Cluj-Napoca se conturează ca o platformă strategică pentru viitor, un spațiu unde știința, educația și inovația se întâlnesc pentru a modela societatea de mâine.
Articol publicat în ediția tipărită cu nr. 143 a revistei Transilvania Business (22 octombrie – 15 noiembrie 2025)
