Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Alexandru Rogobete: „Oradea are cea mai performantă secție ATI din țară”

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, impresionat de noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat duminică, 2 noiembrie 2025, o vizită la noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, prilej cu care a subliniat nivelul ridicat al investițiilor și calitatea infrastructurii medicale realizate la Oradea.



Ministrul a fost întâmpinat de dr. Gheorghe Carp – managerul spitalului, Florin Birta – primarul Oradiei, Mircea Mălan – președintele CJ Bihor, Marcel Dragoș – prefectului Bihorului, Aurel Mohan – senator PSD de Bihor și alte oficialități locale.

Managerul dr. Gheorghe Carp i-a prezentat ministrului noul ambulatoriu.

„Din punctul meu de vedere, aici se află, în acest moment, cea mai performantă infrastructură pentru o secție ATI din țară. Lucrările au fost realizate respectând toate standardele existente”, a declarat ministrul Alexandru Rogobete.

Oficialul s-a arătat impresionat de modul în care a fost gândit și organizat întregul proiect, atât în ceea ce privește zona de terapie intensivă, cât și Ambulatoriul de specialitate, care include peste 40 de cabinete medicale ce funcționează până la ora 20:00.

„Este un exemplu că se pot organiza ambulatorii de specialitate cu program extins, adaptat cererii din teritoriu. Modul în care autoritățile locale – domnul primar Florin Birta și domnul președinte al Consiliului Județean Bihor, Mircea Mălan – au investit în dezvoltarea sănătății din județ reprezintă un model de bună practică pentru întreaga țară”, a adăugat ministrul.

Rogobete a menționat că există și alte județe, precum Timiș, Mehedinți și Vâlcea, unde dezvoltarea sistemului sanitar are loc într-un ritm accelerat, în beneficiul pacienților.

De asemenea, ministrul a adresat felicitări managerului spitalului, Gheorghe Carp, „care nu doar că a contribuit decisiv la dezvoltarea sănătății în județul Bihor, dar se implică activ și în grupurile de lucru ale Ministerului Sănătății, oferind sprijin în procesul de reformă.”

În încheiere, Alexandru Rogobete a subliniat importanța echipei medicale în succesul oricărui proiect de modernizare.
„Degeaba avem pereți moderni și echipamente performante dacă nu există medici dedicați. Activitatea medicală se face cu oameni, iar efortul lor, uneori dus până la epuizare, trebuie recunoscut și apreciat”, a subliniat ministrul Sănătății.

Aproape 200 milioane de euro investiți în sănătate

Primarul Oradiei, Florin Birta a mulțumit ministrului Alexandru Rafila pentru prezența la Oradea cât și tuturor celor implicați în proiect.

Gândiți-vă că Primăria Oradea, practic, are în subordine spitalele din Oradea și cred că e unul dintre cele mai mari spitale din țară ca și număr de paturi. Am investit în infrastructura de sănătate aproape 200 de milioane de euro în ultimii 15 ani. Îi rog pe colegii mei: medici, asistenți, pentru că oamenii când vin aici vin cu anumite probleme, să facă tot posibilul ca pe lângă condițiile pe care le avem aici și pe lângă profesionalismul pe care îl au și îl dedică în fiecare zi pacientului, să fie și alături de fiecare pacient care trece pragul acestui ambulatoriu și acestui spital”, a declarat Florin Birta.

Investiție din fonduri europene

Noul Ambulatoriu al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea a fost construit printr-un proiect finanțat în cadrul POR 2014 – 2020. Investiția a avut ca obiectiv construirea unui corp de clădire în regim D+P+3E pe strada Gheorghe Doja, nr. 65, Oradea, în vederea relocării Ambulatoriului integrat al Spitalului cu Serviciul Administrativ situat pe strada Republicii nr. 37 din Oradea.

La nivelul demisolului a fost extinsă zona de acces principal în spital, care va deservi zona de ambulator cu o zonă de foaier, cu birouri internări/externări. De asemenea, a fost amenajată o zonă de vestiare pentru pacienți, vestiare pentru cadrele medicale, cabinete consultații și o zonă de acces separat din exterior, pe latura vestică, pentru cabinete de boli infecțioase și pneumologie.

La nivelul parterului și etajului 1 s-a amenajat zona de policlinică – ambulator, cu o legătură cu corpul B existent la nivelul parterului și cu parcarea la nivelul etajului. La aceste nivele s-au amenajat, în zona centrală, circulațiile pe verticală, grupurile sanitare pentru pacienți și cadre medicale, depozit și camere de curățenie. Perimetral s-au amenajat diferite spații pentru funcțiuni precum: Ortopedie și Traumatologie, Radiologie, Oftalmologie, Endoscopie, Gastroenterologie, Reumatologie, Endocrinologie, Dermatologie, Psihologie, Urologie, Chirurgie plastică, Chirurgie generală, Neurologie, Chirurgie vasculară, toracică și cardiovasculară, Laborator punct de recoltare, ORL, ATI, BMF/Chirurgie dentoalveolară sală de tratamente și mici intervenții, Diabetologie, Cardiologie, Medicină internă, Alergologie și Neurologie. Legătura cu spitalul se realizează prin circulație pe verticală amenajată în zona centrală prin intermediul a trei lifturi și o casă a scării.

La nivelul etajului 2 s-a amenajat zona administrativă.

La nivelul etajului 3 a fost amenajată noua secție ATI organizată astfel: în zona centrală s-au amenajat grupurile sanitare pentru pacienți, aparținători și personal, depozite de curățenie, depozite echipamente și două zone de supraveghere, dispuse la capete opuse, astfel orientate încât să permită vizibilitatea către toate paturile. Perimetral s-au dispus boxe cu câte un pat, realizate prin pereți din sticlă pe structură metalică. S-au amenajat 22 de boxe. Legătura cu restul spitalului se realizează exclusiv printr-o pasarelă care face legătura atât cu corpul B cât și cu corpul A existent.

Dotări de ultimă generație

Proiectul prevede și dotarea cu echipamente și mobilier a ambulatoriului, parte din acestea fiind deja montate și instalate.

Dintre dotările medicale enumerăm: Ecocardiograf ci sisteme de înregistrare în modul m, 2D și Doppler pulsatil continuu și color transducer echo; Ecograf cu sonde creion, sonde pentru extracranian și transcranian; Ecograf staționar de înaltă performanță, conceput pentru investigații cardiologice și vasculare; Ecograf cu transductor abdominal și transrectal; Masă ginecologică de medie performanță; Unitate dentară stomatologică cu compresor și sursă de aspirat; Unitate de electrochirurgie mono și bipolară; Unitate ORL multifuncțională, Fibroendoscop flexibil; Defibrilator automat și manual pentru adulți, copii și nou născuți.

Contractul de finanțare se ridică la peste 63,8 milioane de lei fără TVA, iar contractul de lucrări la peste 48,4 milioane de lei fără TVA.

Valoarea eligibilă nerambursabilă este de peste 10,4 milioane de lei.





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
AGIR

Resursele valoroase ale Regiunii Nord-Vest, în atenția inginerilor din România

Articolul următor
CCIM

Cei mai buni antreprenori maramureșeni, premiați la Hotelul Romanita

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Citeste mai mult

Recomandare de weekend-Visit Timiș

Simple legende pentru unii, trasee de poveste pentru cei pasionați de mister și istorie. În acest weekend, de…
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share