În ultimii ani, mai multe proiecte de hidrocentrale din România au devenit subiect de controversă între autorități, companiile energetice și organizațiile de mediu. Ultima situație a fost determinată de trimiterea Legii care permitea finalizarea unor hidrocentrale care se găsesc în diferite stadii de realizare de către Președintele României la CCR, care echivalează cu o nouă întârziere.
Motivele invocate țin în principal de protecția biodiversității și de respectarea legislației europene privind ariile naturale protejate. Totuși, o problemă majoră a dezbaterii actuale este caracterul incomplet și limitat al analizelor de mediu folosite în evaluarea acestor proiecte.
Legile trebuie realizate într-un mod corect și respectate fără echivoc. Problema analizelor actuale de mediu este că au o viziune fragmentară
Evaluările de mediu invocate se concentrează aproape exclusiv asupra zonei imediate a barajului și a lucrărilor conexe. Ele măsoară impactul punctual asupra habitatelor, pădurilor sau speciilor de pești, dar nu iau în considerare efectele cumulative asupra mediului din întregul bazin hidrografic și asupra, implicit, asupra comunităților umane (parte a mediului) dependente de rezervele de apă, ca urmare a scăderii resursei de apă.
Astfel, analizele actuale omit faptul că o hidrocentrală nu este doar o construcție energetică, ci o infrastructură hidrotehnică multifuncțională, cu influențe pozitive la scară regională. Limitarea perspectivei la aria barajului conduce la concluzii incomplete și, adesea, la decizii care pot genera consecințe negative pe termen lung asupra mediului dintr-o zonă mai largă, care ar trebui analizată în analizele de mediu.
Beneficiile regionale ignorate în actualele demersuri
O hidrocentrală, mai ales atunci când este realizată în proporție de peste 90%, aduce multiple beneficii socio-ecologice:
– Securitate hidrică pentru sute de mii de oameni — asigurarea apei potabile, industriale și pentru agricultură;
– Combaterea secetei și reglarea debitelor râurilor, prin reținerea apei în perioadele ploioase și eliberarea controlată în perioadele secetoase;
– Prevenirea inundațiilor și protejarea localităților din aval;
– Susținerea irigațiilor și a producției agricole, în special în zone cu deficit de umiditate;
– Producerea de energie curată, stabilă și cu emisii zero de carbon;
– Crearea unui microclimat mai umed și mai stabil, benefic pentru păduri și faună;
– Dezvoltarea turismului local prin apariția lacurilor de acumulare și a zonelor de agrement.
Aceste beneficii nu sunt, de regulă, analizate în evaluările de mediu standard, deși ele definesc impactul real al amenajării asupra mediului și societății.
Există un vadit dezechilibru metodologic în realizarea analizelor de mediu
În conformitate cu directivele europene privind conservarea naturii, studiile de impact se concentrează asupra protejării speciilor și habitatelor. Însă o evaluare sustenabilă trebuie să includă toate dimensiunile ecologice și socio-economice, pentru a evita decizii disproporționate.
În multe cazuri, oprirea sau abandonarea lucrărilor la o hidrocentrală realizată în proporție de 90–95% nu restabilește ecosistemul inițial, ci lasă în urmă o zonă instabilă, cu eroziuni, galerii deschise, betoane degradate și risc de poluare secundară. Prin urmare, nefinalizarea poate produce mai mult rău mediului decât finalizarea controlată a lucrărilor, urmată de măsuri compensatorii de refacere a habitatelor.
Analiza de mediu a unui proiect hidroenergetic trebuie să țină cont nu doar de impactul punctual, ci și momentul istoric al construirii sale. O hidrocentrală existentă înainte de declararea ariei protejate nu poate fi tratată ca o construcție nouă, ci ca o realitate deja integrată în sistem .
Prin urmare, soluția corectă nu este oprirea sau demolarea, ci modernizarea și compatibilizarea ecologică — pentru ca investiția publică, securitatea hidrologică și protecția naturii să poată coexista.
Necesitatea unei abordări integrate în analizele de impact de mediu
Pentru a asigura o decizie echilibrată între protecția naturii și interesul public, România are nevoie de o analiză integrată de mediu, care:
– să evalueze efectele la nivel de bazin hidrografic principal, nu doar la nivel local;
– să includă beneficiile sociale, climatice și economice ale proiectelor;
– să impună măsuri compensatorii moderne: coridoare ecologice pentru pești, replantări, zone tampon verzi, monitorizare biologică permanentă;
– să permită modernizarea tehnologică a amenajărilor pentru reducerea impactului ecologic (debit ecologic minim, turbine cu trecere pentru ihtiofaună etc.).
Sustenabilitatea nu înseamnă doar a opri ceea ce afectează într un mod absolut teorectic natura (de cele mai multe ori natura s-a dovedit că se adaptează), ci a gestiona inteligent ceea ce deja există. În contextul schimbărilor climatice, secetei și al nevoii de energie verde, hidrocentralele pot fi parte a soluției — dacă sunt proiectate, finalizate și operate responsabil. Prin adoptarea unei viziuni integrate asupra mediului, România poate echilibra protecția ecosistemelor (a adevăratelor ecosisteme și nu a celor particularizate la suprafețe sau zone extrem demici) cu dezvoltarea durabilă, siguranța hidrologică a comunităților sale, u asigurarea necesarului de apă într-un viitor presărat cu tot mai multe secete și fenomene extreme.
Autor: Dumitru Chisăliță, Președinte AEI
Sursa foto: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Amenajarea Hidroenergetică Răstolița, jud. Mureș
