Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Operatorii din turismul românesc fac echilibristică între afaceri și politică

Wonder Destinations
Foștii și actualii politicieni din turism s-au contrat pe scena principală a târgului de la Cluj | Foto: Wonderland



Foști membri ai Guvernului României dau vina pe cei actuali pentru prăbușirea acestui sector până pe ultimul loc în Europa, deși recunosc că nu au reușit să schimbe lucrurile din cealaltă parte a baricadei.

La masa rotundă „Turismul românesc, încotro?”, din cadrul Târgului Wonder Destinations, au participat fostul vicepremier Dragoș Anastasiu, foștii secretari de stat în Ministerul Turismului (MT) Lucia Morariu, Alin Burcea, Cristian Bărhălescu, acum manageri de agenții private (Eurolines, Eximtur, Paralela 45, Icar Tours), Laurențiu Gîdei, actual secretar de stat în Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Darius Mârza – fondator Wonderland.

  • Darius Mârza: „Situația pe litoral s-ar schimba dacă locuitorii din Transilvania ar putea circula ușor pe Valea Oltului, poate și de 1 mai sau 1 iunie, încasările s-ar dubla. Dacă mergi de la Cluj la Timișoara, șoseaua este de senzație, dar când mai ai 14 km, tot timpul câștigat îl pierzi că faci până la o oră și jumătate. La nicio conferință de la Timișoara nu am reușit să ajung la timp”.
  • Laurențiu Gîdei: “Trebuie să recunoaștem că în România, în ceea ce privește infrastructura, în ultimii ani se fac pași importanți, creându-se sute de kilometri de autostradă”.
  • Cristian Bărhălescu: “Nu este adevărat că va crește taxa pe valoarea adăugată (TVA)”.
  • Laurențiu Gîdei: “La moment acesta, din voința politică a guvernanților, TVA nu va suporta modificări în anul care vine, nici pentru sectorul hoteluri-restaurante (HoReCa), nici pentru nimic”.
  • Alin Burcea: “Există o declarație publică – în funcție de încasările din HoReCa, TVA va rămâne la 11% sau va crește la 21%. Lucrurile încă nu sunt clasificate”.
  • Dragoș Anastasiu: “În prima variantă a Guvernului, TVA era crescut la 21%. În ultimă instanță, decizia a fost să nu crească, dar că să ne uităm puțin la comportamentul fiscal în domeniu, iar dacă lucrurile merg bine, să nu se mai majoreze. Din ce știu eu și din discuțiile cu Comisia Europeană, acest lucru nu este luat în calcul. Totuși, până nu trecem podul, nu putem spune că am ajuns pe partea cealaltă”.
  • Lucia Morariu: “Ați creat o nouă structură care să ne ia taxe, ați creat taxe noi. Concluzia: nu avem bani de promovare, plătim taxe mai multe și dăm vina unii pe alții. Peste cinci, ani dacă ne întâlnim, vom discuta același subiect și nu se va fi întâmplat nimic”.
  • Lucia Morariu: “Destinațiile de pe litoralul românesc sunt promovate la acest târg nu direct, ci prin agențiile de turism, unele locații, chiar cu prețuri excepționale”
  • Alin Burcea: “Nu avem niciun hotelier de pe litoral la târg – i-am mai invitat și la alte expoziții și nu au venit – deși ar fi fost bine să se prezinte personal aici, nu numai prin intermediari, mai ales că nu văd sezonul estival 2026 foarte bine”.
    • Alin Burcea: “Ministrul mediului, Diana Buzoianu, spune că, din încasările pe o zi, cei care iau în chirie plajele își scot cheltuielile pe tot sezonul. E o minciună. Cheltuielile sunt foarte mari. Cât timp problema scoicilor, a întreținerii plajelor, a lipsei toaletelor sunt nerezolvate, iar tarifele sunt atât mari, lucrurile nu sunt în ordine. Dacă aș fi ministrul mediului, mâine aș reduce tarifele la jumătate. Din biroul ministerului nu se vede realitatea”.  
    • Laurențiu Gîdei: “Unii spun că în România plătesc un preț ridicat pentru un șezlong, dar cum poate un hotel foarte mare să asigure doar pentru 2-3 luni, servicii de calitate cu personal calificat, dacă apoi nu mai are nicio activitate? Cei care au intrat în mari lanțuri hoteliere internaționale au un alt randament. Apoi sunt acele baruri pe plajă pe care chiriașii trebuie să le dărâme la final de sezon, apoi să le reconstruiască la începutul celuilalt, vrem să schimbăm acest lucru în contractele de la Apele Române. Foarte mulți turiști au început să evite zona Năvodari – Mamaia din cauza plajei, mă gândesc cu groază ce s-ar întâmpla dacă ar dispărea cluburile, parte din litoralul românesc va fi compromis sezonul viitor”.
    • Lucia Morariu: “Dacă e prea scump să iei în chirie o plajă, dacă este neconstituțional să împarți bucăți de plajă către autoritățile locale, atunci e cazul ca Ministerul Mediului să ia problema în mână pentru că în Cipru două paturi și o umbrelă costă 7 €, plajele fiind administrate de către autoritățile publice. Această țară are o creștere de 30% în timp ce îm România agențiile de turism estimau o scădere de 40% a vânzărilor pentru tot litoralul în sezonul 2024. La 30 € pentru două paturi și o umbrelă, noi nu îi respectăm pe români, iar statul trebuie să asigure dreptul fiecăruia de a sta sub o umbrelă la un tarif decent”.
    • Darius Mârza: “Cu un serviciu sezonier, ca piscina de la Wonderland, nu poți produce să-ți plătești taxele, salariile și mentenanța. Toți cei cu afaceri sezoniere se luptă pentru supraviețuire; le recomand tuturor să combine activitățile: să aibă activitate la mare și la munte. Toată lumea își dorește un loc de muncă stabil de 12 luni, constanță, altfel este foarte greu să livrezi calitate”.
    • Dragoș Anastasiu: “Personalul din HoReCa trebuie să privească turistul ca pe ființa cea mai dragă, nu ca pe un burete de stors, doar să își ia bacșișul”.  
    • Dragoș Anastasiu: “Statisticile de ocupare de care aminteam sunt cele oficiale, nu de cele nefiscalizate, să terminăm cu cash-ul, a fost haiducie până acum. Nici unul dintre noi nu poate să mă combată că în turismul românesc este evaziune la greu, vă invit în Delta Dunării să vedeți. În zona hotelurilor, restaurantelor se practică evaziunea fiscală la greu, acest lucru se vede, se știe. Multe beach baruri au autorizație pe 50 mp și au construit pe 200 mp”.  
    • Alin Burcea: “Noi mergem la guvern pentru lucruri pe care acesta nu le face. Guvernul ne privește ca pe niște hoți, evazioniști, că HoReCa a luat pomană. Cu mentalitatea asta niciodată turismul nu va crește. Hotelurile mari nu au cum să facă evaziune fiscală, unul de 1.000 de oameni nu este unul de 2 oameni. Dacă autoritățile constată că s-a depășit suprafața de construire, să meargă să amendeze proprietarii”.  
    • Cristian Bărhălescu: “Cei care sunt în zona de guvernare nu știu foarte multe despre industrie, dar vor să facă treabă. Noi, ca industrie, trebuie să livrăm informații în acord cu realitatea. Am fost în MT și mi se spunea mereu “nu se poate” pentru că mai trebuie să își de acordul ministerele justiției, economiei, finanțelor, transporturilor, muncii, educației. De aceea, analizele pe care le livrăm statului trebuie să fie în concordanță cu ideea de guvernare”.
    • Dragoș Anastasiu: “Să vedem ce putem face noi, nu statul. Toată lumea merge la guvern și se vrea să vorbească, se plânge, în loc să se pună în pielea celorlalți. Noi nu avem o voce unită și puternică care să pună pe masă evidențe. Să facă industria un studiu despre litoral, pe fiecare stațiune. Se spune că multe construcții sunt ilegale, dar de fapt nu există plan urbanistic zonal, adică statul îi împinge proprietarii să fie ilegali. Ne plângem de 30 de ani că avem sezon de două luni, dar nu facem piscine acoperite, herghelii, terenuri de sport pentru cantonamente, săli de conferințe. De fapt industria turismului este superprofitabilă”.
    • Alin Burcea: “Gradul de ocupare a hotelurilor la nivel național este de 34%, nu văd de ce această industrie este profitabilă”.  
    • Alin Burcea: “La ministerul autointitulat și al turismului nu s-a luat, de cinci ani, nicio măsură pozitivă, niciun act normativ pentru turism, decât s-a criticat tot ce se întâmplă în turism: “golăneala cu voucherele de vacanță”, ce căutăm la târguri internaționale. Președintele, premierul nu au adus vorba niciodată de acest domeniu, în condițiile în care suntem pe ultimul loc în Europa la turiști străini”.
    • Darius Mârza: “În 2020 am luat 0,5 milioane € împrumut să participăm la toate târguri internaționale, am încercat să fim parte a standului României, nu am reușit la nici unul. La toate expozițiile noi aveam personaje pe picioroange, acrobați, flyere, balonașe. În acest timp standul național era gol, oameni pierduți în spațiu de la consiliile județene aveau program scurt, strângeau tot și plecau la 15:00, în timp ce puhoaiele de vizitatori veneau spre seară. Nici Salina Turda nu a fost acceptată în standul României. Trebuie să terminăm cu aceste nepotisme”.    
    • Laurențiu Gîdei: “Important e ceea ce livrăm, poate au fost niște declarații nepotrivite. Turismul s-a dezvoltat pe banii investitorilor și a adus plusvaloare în economia reală. Veți vedea în curând și un act normativ: deblocarea și lansarea unui ghid pentru promovarea localităților din Organisme de Management al Destinației (OMG), proiect uitat într-un sertar la minister. Lucrăm la un alt set de criterii de participare la târgurile internaționale ca să ajungă doar cei reprezentativi pentru România. Voucherele de vacanță au adus plusuri în economie și societatea românească. Într-o lume ideală nu am avea nevoie de vouchere de niciun fel, asta ar însemna că avem venituri foarte bune. La târguri, în cadrul standului național, primim agenți economici de tot felul. Poate atunci s-a făcut o selecție părtinitoare a participanților, dar vom avea criterii foarte clare. La târgul de la Londra am constatat că fotografiile erau necorespunzătoare, deși specialiștii din minister considerau că erau foarte semnificative pentru România, cu greu am reușit să le schimb cu unele profesioniste”.   
    • Dragoș Anastasiu: “Legislația actuală a OMD este foarte proastă, fiind impusă din păcate, de minister. OMD națională poate fi făcută mâine, actul normativ este gata, nu trebuie cineva să-l promulge. În 2008 am anunțat formarea OMD București, nu există nici până acum. Deocamdată, avem 28 OMD, din care 24 sunt politice”.
      • Alin Burcea: “Sunt foarte mulți bani pe care îi iau aceste OMD. Constanța trebuia să aibă aici un stand de peste 100 mp. Cu 2 milioane €, buget anual de promovare a României – bugetul firmei mele pe anul viitor – nu vom face niciodată nimic. HoReCa dă miliarde de euro la stat, iar către noi se întorc 2 milioane €. Dacă s-ar face OMD națională, ar fi zeci de milioane de euro care s-ar pune în slujba promovării României”.
      • Laurențiu Gîdei: „Sunt de acord că nu se înțelege încă în România rolul OMD, ce trebuie să facă, ne lipsește și OMD națională. Avem 28 de OMD funcționale, adică legale, însă acoperă doar 100 din 3.300 de localități – asta va afecta unitățile care fac turism pentru că vor fi linii de finanțare dedicate OMD”.
      • Corina Martin: “Nu contează numărul acestor OMD, ci felul în care își desfășoară activitatea. La Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT), am fondat Federația de Promovare Turistică a României, în 2007, însă atunci industria conducea. Acum, în 90% din OMD autoritățile locale decid. Nu mai trebuie să se întâmple așa, bugetele trebuie direcționate către promovarea destinațiilor turistice, nu pentru primării”.

      Târgul Wonder Destinations, care se derulează în perioada 13-16 noiembrie, în complexul din comuna Feleacu, a debutat cu un moment artistic oferit de ansamblul Dor Transilvan, coordonat de Tiberiu Groza. Expoziția organizată de Wonderland Resort și ANAT este dedicată promovării turismului românesc și internațional.

      Acesta este un punct de întâlnire între industrie și comunitate, cu ținta de deveni cel mai important târg din domeniu la nivel național. Evenimentul cu 40 de agenții, stațiuni și hoteluri participante include prezentări de oferte de vacanțe, workshopuri tematice, întâlniri pentru negocieri și încheiere de contracte, un concert cu Delia Matache.

      Workshopurile au vizat sisteme de garantare a banilor clienților avansați pentru vacanțe – Lucia Morariu, Dana Rentea (Simbiotur), pachete integrate prin atragerea de companii aeriene și OMD – Corina Martin (Mistral), analiza traficului aerian din România – Marius Gîrdea (AAR), evoluția celui mai important aeroport regional al României – David Ciceo (Aeroportul Cluj), dezvoltarea turismului de incoming – Alin Burcea, turism și tehnologie – Mihai Nica (Paralela 45), gestionarea întârzierilor de zboruri – Andrei Străuț (Air Claim).





      Total
      0
      Shares
      Lasă un răspuns

      Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

      Articolul anterior

      Achizițiile publice între blocaje și soluții: practicieni și decidenți cer reforme profunde

      Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
      The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
      The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
      The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
      The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
      The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
      Citește și:
      Investiții
      Infrastructură
      Turism
      Citeste mai mult

      Atlàss Experience by Ramada Sibiu

      O nouă eră a evenimentelor corporate, în cel mai mare și mai modern centru de conferințe din Sibiu
      Educație
      Zi de Zi știri economice:
      Loading RSS Feed
      Total
      0
      Share