Tinerii softiști ai universităților din București și Cluj au luptat pentru supremație în România

Tags: , ,
ANIS

Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii a anunțat câștigătorii Burselor ANIS, cadre universitare tinere care inovează în educația tehnologică și integrează metode moderne de predare în universitățile din țara noastră.

„Bursele ANIS arată că în universitățile din România există o nouă generație de profesori curajoși, conectați la transformarea digitală și gata să aducă schimbarea în educație.

Faptul că avem înscrieri din întreaga țară și proiecte tot mai puternice confirmă direcția în care mergem: aceea de a construi un parteneriat real între mediul academic și industria tech, în beneficiul studenților și al economiei digitale”, a declarat Corina Vasile, director executiv al ANIS.

Candidații au provenit din 12 orașe și 23 de universități, confirmând extinderea națională și amploarea programului. Cei 25 de câștigători sunt distribuiți astfel: 8 din București, 7 din Cluj-Napoca, 5 din Timișoara, 4 din Iași și 1 din Brașov.

Competiția a inclus opt categorii tehnologice: Big Data, Artificial Intelligence, Machine Learning, Cloud Computing, Cybersecurity, Internet of Things, HealthTech și, în premieră, Quantum Computing.

Cea din urmă marchează intrarea universităților românești într-un domeniu de frontieră al științei. Categoria Tech for All premiază cadrele didactice care utiliează noile tehnologi în universități non-tehnice.

Ediția 2025 s-a încheiat cu cele mai bune rezultate de până acum: 85 proiecte înscrise, 38 finaliști, 125.000 € în burse oferite de companiile membre ANIS. Fiecare premiant a beneficiat de o bursă de 5.000 € și un abonament medical anual.

ANIS este organizația reprezentativă a industriei de IT din România, cu 150 companii membre, promotor al digitalizării și partener de dialog în politici publice care să faciliteze tehnologia în dezvoltarea socio-economică.

Big Data:

• Marcel Antal – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

• Andrei Turbatu – Universitatea Națională Politehnica, București

• Ciprian-Alin Simion – Universitatea A. I. Cuza, Iași

Artificial Intelligence & Machine Learning:

• Raluca-Laura Portase – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

• Cătălin Iapă – Universitatea Politehnica Timișoara

• Mihnea-Bogdan Jurca – Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca

• Zsuzsanna Oneț-Marian – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

• Ștefan Daniel Achirei – Universitatea Tehnică G. Asachi, Iași

• Alexandra Diaconu – Universitatea din București

Cloud Computing:

• Cornelia Ionela Bădoi – Universitatea Națională Politehnica, București

Cybersecurity:

• Mădălina Doinea-Zurini – Academia de Studii Economice, București

• Alexandru Chiș – Universitatea Transilvania, Brașov

• Jan-Alexandru Văduva – Universitatea Națională Politehnica, București

• Darius Galiș – Universitatea de Vest, Timișoara

Quantum Computing:

• Gabriel Pascu – Universitatea de Vest, Timișoara

• Sebastian Mihai Ardelean – Universitatea Politehnica, Timișoara

Internet of Things:

• Gordana Barb – Universitatea Politehnica, Timișoara

• Tiberius George Sorescu – Universitatea Tehnică G. Asachi, Iași

HealthTech:

• Alexandru Grădinaru – Universitatea Națională Politehnica, București

Tech for All:

• Oana Blaga – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

• Filip-Mihai Toma – Academia de Studii Economice, București

• Mihai-Aureliu Savin – Universitatea Națională de Arte G. Enescu, Iași

• Bianca-Livia Bartoș – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

• Vlad Bujdei-Tebeica – Școala Națională de Studii Politice și Administrative, București

• Vlad Alexe – Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca

Exit mobile version