Cea mai frumoasă și extinsă bază sportivă din mediul rural al județului Arad, situată în stațiunea Moneasa, a fost recent preluată de Consiliul Județean Arad de la administrația locală. Autoritățile județene intenționează să reabiliteze terenurile existente – cel de fotbal și cel de tenis de câmp – și să amenajeze un nou teren multifuncțional, destinat sporturilor precum volei, baschet, handbal și minifotbal.
În data de 7 iulie, o echipă formată din Andrei Ando, directorul executiv al Direcției Comunicare, Strategii și Administrație Publică din cadrul CJ Arad, primarul comunei Moneasa, Doru Miron, și conducerea Centrului Cultural Județean, a realizat o vizită informală pentru a evalua starea actuală a bazei sportive. Aceasta include o clădire dotată cu vestiare, saune, spații de cazare, bucătărie, sală de forță și sală de conferințe.

O bază sportivă în paragină
Din păcate, clădirea principală se află într-o stare avansată de degradare. Finalizată în 2005, aceasta nu a fost niciodată utilizată, iar timpul și lipsa de întreținere și-au spus cuvântul. Acoperișul este deteriorat, iar interioarele amintesc de o construcție abandonată. Terenul de fotbal este complet distrus, cel de tenis necesită înlocuirea completă a suprafeței, iar terenul multifuncțional trebuie refăcut de la zero.
„Este păcat de potențialul enorm al acestui loc. Totuși, e bine că, măcar acum, în al doisprezecelea ceas, baza sportivă a fost transferată în administrarea Consiliului Județean, care are resursele și capacitatea de a o moderniza și reintegra în circuitul sportiv”, a scris Andrei Ando pe pagina sa de Facebook.
El a subliniat că acest complex sportiv ar putea deveni un punct de atracție pentru cluburile din județul Arad și din județele învecinate. Echipe precum UTA, dar și alte formații divizionare, s-au pregătit aici în trecut. Moneasa ar putea redeveni o opțiune viabilă pentru cantonamente, mai ales în perioada pauzelor competiționale. Ozonul din aerul local, considerat cel mai curat din țară, ar completa ideal condițiile de antrenament, atrăgând din nou sportivii în stațiune.
Această inițiativă face parte din strategia mai amplă a Consiliului Județean Arad de revitalizare a stațiunii Moneasa, cu scopul de a-i reda prestigiul pierdut și de a o transforma într-un pol de interes turistic și sportiv.
CREDIT FOTO: ANDREI ANDO