Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Când va fi gata construcția celui mai mare aquapark din Nord – Vestul României

Cel mai mare aquapark din Nord – Vestul țării se va construi între stațiunile Băile Felix și Băile 1 Mai, în comuna Sânmartin. Construcția aquaparkului va demara anul viitor, el urmând să fie gata în vara lui 2029.

 



Comuna Sânmartin se pregătește să devină cea mai importantă zonă turistică din nord-vestul României odată cu finalizarea proiectului „Construire complex de agrement – Aquapark Sânmartin”. Acesta va fi amenajat pe o suprafață de 50.000 mp, prin Programul Regional Nord Vest 2021-2027, și va funcționa pe tot parcursul anului.

Pentru realizarea proiectului, în valoare totală de 195.978.587,57 lei, Agenția de Dezvoltare Regională Nord-Vest a acordat o finanțare nerambursabilă de 49.683.000 lei, contribuția națională fiind de 7.452.450 lei, iar finanțarea din FEDR – 42.230.550 lei.

Perioada de implementare a proiectului este de 56 de luni, termenul de finalizare fiind 30.08.2029. Lucrările vor începe la mijlocul anului viitor.

 

Obiectiv și structură

Obiectivul principal al proiectului este dezvoltarea sustenabilă a turismului balnear și balneoclimatic în zona rurală, prin crearea unui complex de agrement integrat care să deservească atât locuitorii comunei, cât și turiștii naționali și internaționali.

Aquapark-ul va acoperi o suprafață construită de peste 6.650 mp și va fi echipat cu facilități moderne, capabile să susțină activități recreative pe tot parcursul anului. Se estimează o creștere de peste 21% a numărului de vizitatori, odată cu finalizarea investiției.

Structura de agrement va fi compusă din:

  • C1 – Clădire principală, cu zone interioare pentru relaxare, piscine acoperite și facilități spa;
  • C2 – Un corp destinat alimentației publice, complet utilat;
  • C3 – Clădire pentru managementul deșeurilor, în acord cu standardele de mediu;
  • C4 – Turn de tobogane bazine exterioare, pentru sezonul cald.

În plus, dotările vor include sisteme moderne de tratare a apei, tehnologii de eficiență energetică și spații dedicate activităților recreative pentru toate categoriile de vârstă.

„Acest Aquapark reprezintă nu doar o investiție în infrastructură, ci și în viitorul comunității. Creăm un spațiu atractiv pentru vizitatori, susținem economia locală și consolidăm identitatea turistică a Sânmartinului, a declarat Cristian Laza, primarul comunei Sânmartin.

 

Punct de atracție

Noul complex balnear va deveni încă un punct de atracție în Comuna Sânmartin, după Băile Felix și Băile 1 Mai, care atrag în fiecare an circa 300.000 de turiști.

Pentru a facilita accesul spre viitorul aquapark al celor care vin dinspre Arad sau Cluj Napoca, Consiliul Județean Bihor a încheiat un parteneriat cu comuna Sânmartin pentru construirea unui drum de legătură între Centura Sânmartin și inelul metropolitan.

Vezi cum va arăta noul complex de agrement: https://www.facebook.com/watch/?v=963111511694400

 

 





Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior
DEx 4

13 ani pentru primul drum expres de Cluj

Articolul următor
Pioneer

Fermierii campioni la rapiță din județul Dolj

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Brașov, Covasna și Harghita 2024
The Voices of Business Awards Arad, Timiș și Caraș-Severin 2024
The Voices of Business Awards Bistrița-Năsăud, Mureș, Sălaj și Cluj 2024
The Voices of Business Awards Sibiu, Alba și Hunedoara 2024
The Voices of Business Awards Bihor, Satu Mare și Maramureș 2024
Citește și:
Investiții
Infrastructură
Turism
Educație
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share