Între 18–20 iulie 2025, Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal organizează în parteneriat cu Consiliul Judeţean Bihor, Primăria Municipiului Oradea, Centrul de Cultură al Județului Bihor, Palatul Copiilor Oradea, Biblioteca Județeană „Gheorghe Șincai” Oradea și Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor” cea de a XXXII-a ediție a Târgului Meşterilor Populari din România. Evenimentul va avea loc în parcul Muzeului Țării Crișurilor din Oradea, Str. Armatei Române, nr. 1/A.
Până acum au confirmat participarea la manifestare un număr de 121 de meșteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării (Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana etc., precum și din Republica Moldova – Basarabia, Serbia și Ungaria.). Publicul interesat va putea cumpăra și admira o diversitate impresionantă de piese realizate manual de meșterii prezenți: obiecte de lemn, os, fier, ceramică, împletituri din papură și nuiele, textile, port popular, podoabe țărănești, jucării din lemn, măști, pictură naivă, icoane pe sticlă, icoane pe lemn, ouă încondeiate, turtă dulce, plante medicinale etc.
Târgul este deschis după următorul program: vineri, 18 iulie 2025: 11:00 – 21:00, sâmbătă, 19 iulie 2025: 9:00 – 21:00, duminică, 20 iulie 2025: 9:00 – 19:00.
Programul spectacolelor de muzică populară:
Vineri, 18 iulie 2025
Ora 18.00-18.20
- Ansamblul Florile Bihorului de la Palatul Copiilor Oradea – coord. maestru coregraf Florica Negrău și corepetitor Alina Mut -, împreună cu orchestra formată din profesorii Vlad Vălean, Marius Dobrea, Cosmin Maga și elevii lor de la cercurile de instrumente tradiționale – coord. director profesor Marcu Marius.
Ora 18.25-19.00
- Soliștii vocali de la Cercul de Canto Popular – coord. prof. Anamaria Turc Gal
Sâmbătă, 19 iulie 2025
Prezentare și interpretare: Andrada Tulvan
Ora 19.00-19.30
- Ansamblul folcloric Zajgo din Săcuieni – coord. Beres Csilla
Ora 19.30-20.00
- Ansamblul folcloric Ardeleana din Tulca – coord. Monica Pârge
Ora 20.00-20.30
- Ansamblul folcloric Codrenii Bihorului din Roșia – coord. Daniela Gherlea
Duminică, 20 iulie 2025
Ora 19.00-19.30
- Ansamblul folcloric Floarea Barcăului din Marghita – coord. Sergiu Duca
Ora 19.30-20.00
- Ansamblul folcloric slovac Cerovina din Valea Cerului – coord. Iaroslav Zetoca
Ora 20.00-20.15
- Marius Mihuț – interpret instrumentist, Tezaur Uman Viu
Ora 20.15-20.35
- Grup vocal al Școlii de Arte Francisc Hubic din Oradea – coord. Antonela Buțiu
Ora 20.35-20.50
- Ansamblul folcloric Vetre Bihorene din Oradea – coord. Dumitru Cora