Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Clujul va avea un buget de 353 de milioane de euro

Bugetul general al municipiului Cluj-Napoca propus pentru acest an este în valoare de 353 de milioane de euro, mai mare cu 7,39% față de 2019.

“Obiectivul general este creșterea calității vieții în municipiu – educație, sănătate, descongestionarea traficului, infrastructură, mediu, transport în comun nepoluant, spații verzi, arte și industrii creative, dinamism multicultural. În 2020 rămân direcții cheie digitalizarea administrației publice locale și susținerea proiectelor de dezvoltare a Clujului.

Urmărim consolidarea statutului Clujului de puternic centru de inovare în România și centrul și estul Europei, al statutului de start-up city și oraș de referință prin calitatea serviciilor din toate domeniile – sănătate, servicii bancare”, a anunțat edilul Emil Boc.

Printre cele mai importante proiecte se numără continuarea procedurilor pentru metroul și trenul metropolitan; finalizarea a patru parkinguri, cu 1.253 de locuri; continurea proiectului pentru cartierul Sopor (250 ha), primul realizat prin concurs de soluţii; extinderea procedurilor digitale oferite de robotul Antonia la primărie; aplicaţie pentru detectarea locurilor de parcare disponibile în zona centrală.

Alte proiecte vizează cumpărarea de locuințe sociale de pe piața liberă, introducerea în circulaţie a 12 noi tramvaie din fonduri europene, modernizarea arterelor din centru și cartiere; finalizarea primei străzi inteligente din România; reabilitarea Turnului Pompierilor; acces cu cartelă la platformele subterane de deșeuri; realizarea de parcuri noi; modernizarea Spitalului Municipal; modernizări de creșe și școli; instalarea de toalete automate pentru persoane cu dizabilităţi.

Primăria Cluj-Napoca a inițiat procedura de consultare publică. Persoanele interesate pot trimite sesizările, observațiile, punctele de vedere în perioada 13 ianuarie – 27 ianuarie.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Sunet profund fără difuzor: Continental și Sennheiser revoluționează sistemul audio din vehicul

Articolul următor

Patronii din Maramureș vor să se pună bine cu finanțele

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Romgaz repornește forajele la Caragele

Într-un comunicat al Ministerului Energiei se anunță faptul că Romgaz repornește forajele la Caragele. Investiția va depăşi 1…
Citeste mai mult

Vine Iarmarocul la Cluj

Peste 50 de meșteșugari, artiști, creatori locali, din toată România, a căror metodă de producție este complet sustenabilă,…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share