Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicații online, a atras o investiție de peste 1,7 milioane de euro din partea eMAG. Odată cu această investiție, Zitec are în plan o extindere accelerată pe piață, prin creșterea echipei, deschiderea de birouri în provincie, formarea unui departament specializat în fonduri europene și granturi, precum și activități susținute de creștere a portofoliului de clienți în Europa de Vest și SUA.
Zitec este o companie antreprenorială cu un trend ascendent constant în ultimii 5 ani, ce a ajuns în 2016 la o cifră de afaceri de 4 milioane de euro, cu un indicator de profitabilitate (EBITDA) în creștere, la 12%. Infuzia de capital, care va avea loc printr-o serie de tranzacții, a avut în vedere potențialul de creștere în zona de servicii de dezvoltare software și online marketing, precum și portofoliul de investiții în startup-uri al Zitec. Printre companiile din portofoliul de investiții Zitec se numără: Zipongo.com (SUA), cosQuare.com (Olanda) și editura HAC!BD (România).
„Ne bucurăm foarte mult că am reușit să obținem această investiție care, în primul rând, ne oferă validarea unui business românesc de servicii, dezvoltat de la zero, de-a lungul a 14 ani. Mai mult, este o recunoaștere venită din partea unui jucător de renume. Rămânem în continuare o companie antreprenorială, independentă, lucru care a făcut, de altfel, posibilă această tranzacție, pe lângă o aliniere foarte bună a obiectivelor strategice”, a declarat Alexandru Lăpușan, CEO & fondator Zitec.
Investitorul va asigura accesul companiei la capital, know-how și conexiuni globale pentru dezvoltare. Managementul va rămâne în aceeași formulă ca înainte de tranzacție.
„Această tranzacție strategică ne va permite să continuăm dezvoltarea accelerată a unor proiecte locale și regionale ample, cu impact major în piață, cu sprijinul unui partener cu competențe avansate în servicii IT. Totodată, este o recunoaștere a rezultatelor obținute de echipa Zitec în ultimii ani și a excelentei colaborări pe care am avut-o în proiecte comune precedente”, a declarat Iulian Stanciu, CEO și acționar eMAG.
Tranzactia a fost asistată pentru Zitec de Societatea de avocați bpv Grigorescu Ștefănică, prin implicarea directă a lui Cătălin Grigorescu (Managing Partner) și a lui Ciprian Frandeș (Associate). De asemenea, Zitec a beneficiat de consultanță de specialitate în domeniul IT din partea buticului de avocatură Jlaw, prin avocații Claudia Jelea și Mihai Jelea.
Zitec este una dintre companiile lider în industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse şi aplicaţii online complexe, precum și servicii de online marketing.
Cu afaceri de 4 milioane euro în 2015 și circa 40% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate pentru parteneri din SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Elveția, Italia sau Olanda, succesul Zitec este confirmat şi pe plan local prin referinţele primite din partea unor clienţi de top, precum PayU, Credit Europe Bank, Grupama, Flanco, Amadeus, Paravion, Depanero, Vector Watch sau Network One Distribution.
Zitec este singurul partener Amazon AWS Advanced Technology Partner din România și una dintre puținele firme locale certificate Microsoft ISV Gold si Microsoft Cloud Gold. Compania are, totodată, cel mai mare număr de specialiști certificați Zend (The PHP Company) din România.
Zitec a fost premiată in 2016 la Gala ANIS cu premiul “Software Outsourcing Project of the Year” pentru soluția “Depanero Back-Office” și a fost inclusă în “TOP 20 angajatori din IT” de către Revista Biz.
Zitec sprijină și investește în companii aflate în primele stadii de dezvoltare, oferind servicii tehnice și consultanță în afaceri, precum și susținere financiară. Printre companiile din portofoliul de investiții Zitec se numără: Zipongo.com (SUA), cosQuare.com (Olanda) și editura HAC!BD (România).
Citește și:
Digitalizarea, cea mai mare provocare pentru companiile de arhivare fizică
Foarte multe companii de arhivare au făcut pasul spre digitalizare, pas care a însemnat și creșterea exponențială a…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Bătaie mare pe “pașapoartele” Google la Cluj
Sute de studenți ai Universității Tehnice (UTCN) se luptă să prindă un loc în programul de securitate cibernetică…
2 iulie 2025
Unicornul UiPath bate palma cu grupul AROBS
Compania FWF a fost desemnată ca partener al UiPath Fast Track pentru a dezvoltarea și testarea celor mai…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Investiții
Reșițenii cu tunurile pe Guvern: când se redeschide Arsenal Reșița?
Încă din prima zi de campanie electorală pentru alegerile prezidențiale, jurnaliștii din Banat au sărit cu tunurile pe…
3 iulie 2025
DP World lansează în România primul scanner tip drive-through din CEE
Scannerul îmbunătățește securitatea și eficiența activității comerciale în România, iar, în plus, oferă predictibilitate business-urilor pe lanțurile de…
3 iulie 2025
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Afaceri de peste 9 miliarde de lei, derulate de primele 10 companii din Satu Mare
La 9.181,25 milioane de lei se ridică cifra de afaceri cumulată a primelor zece firme din județul Satu…
30 iunie 2025
Edilul Kölnului: “Clujul devine un hub economic vibrant în IT și tech”
Dr. Ralf Heinen, “primarul cu papion”, ne-a explicat, într-un interviu în exclusivitate mijlocit de Clubul Oamenilor de Afaceri…
30 iunie 2025
Business sustenabil: Cum reduce Lava Knitting costurile cu 50% fără să scadă producția
Într-o industrie în care eficiența este adesea privită ca o simplă reducere de costuri, Lucian Fetea, directorul general…
30 iunie 2025
Goldbach Group demarează un proiect de retail în cartierul Maurer Residence din Târgu Mureș
Goldbach Group, holding ce reunește opt companii care se implică activ în dezvoltarea și implementarea unor proiecte complexe…
30 iunie 2025
Infrastructură
Parcurile PSI din Bihor, deschise pentru business: licitații în Aleșd, Beiuș, Ștei și Marghita
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința ordinară de luni, 30 iunie 2025, procedura de concesionare prin licitație…
2 iulie 2025
Dealurile Transilvaniei, sperietoarea “drumarilor”
Alunecările de teren sunt cel mai des invocate de administrație pentru întârzierile de 10-15 ani în concretizarea autostrăzilor,…
1 iulie 2025
Hidronic, povestea unei companii din Cluj-Napoca care mișcă apa și transformă comunitățile.
Hidronic a început cu ambiția de a construi local ceea ce alții aduceau din afară. Astăzi, compania este…
27 iunie 2025
Incursiune în istoria Inteligenței Artificiale
„Aducem 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̗𝐚 𝐀𝐫𝐭𝐢𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆ mai aproape, în Regiunea Vest” a fost sloganul impus de ADR Vest, aceștia reușind ca…
26 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
O asociere condusă de Global Industrial va executa pasajul subteran Oneștilor din Oradea
Asocierea formată din Global Industrial (lider), CML.RO și DP Proiect va avea la dispoziție 15 luni pentru finalizarea…
24 iunie 2025
Antreprenorul DPB consolidează în timp record DN 68A
Compania Drumuri și Poduri Banat a finalizat, înainte de termen, lucrările la DN 68A Coșava – Margina, unul…
24 iunie 2025
Noua parcare, pe 5 niveluri, de la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor, gata în august
Drum Asfalt (lider de asociere) și Grup Construcții Est (asociat) au ajuns cu lucrările la parcarea supraetajată de…
23 iunie 2025
Turism
Parc botanic cât un cartier lângă Băile Figa. Proiecte de 70 mil. € la Beclean
Grădina Urbană Transilvania (GUT) și parcul de specializare inteligentă se numără printre marile investiții programate în orașul din…
1 iulie 2025
„Festivalul Părădăicilor” de la Macea: gust autentic și tradiție locală
Evenimentul ajuns la a XV-a ediție devine un model de dezvoltare rurală prin promovarea produselor locale, implicarea comunității…
1 iulie 2025
Aquaparkul Nymphaea investește 4,08 milioane lei pentru atragerea vizitatorilor
Un bazin de înot, un tun cu spumă cu efect de jet, destinat activităților recreative, o mașină de…
1 iulie 2025
Comisia Europeană a făcut team building pe Via Transilvanica
Vicepreședintele instituției, Roxana Mînzatu, a participat, în județul Bistrița-Năsăud, la o dezbatere despre mediul rural și a inaugurat…
30 iunie 2025
Fostul ministru MIPE, Marcel Boloș, s-a întors director general la ADR Nord – Vest
Marcel Boloș, fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) s-a întors, cu gânduri mari, pe poziția de…
27 iunie 2025
Se deschide complet Inelul Rutier Metropolitan Oradea – a doua centură a Oradiei
Cei care călătoresc dinspre Arad spre Cluj Napoca nu vor mai trebui să treacă pe Centura Oradiei. La…
25 iunie 2025
Peste 300 de vinuri de top, de la 24 de crame, la Salonul Vinurilor Millésime
Salonul Vinurilor Millésime și-a consumat cea de-a VII-a ediție, în weekendul 13 – 15 iunie 2025 în Cetatea…
23 iunie 2025
Gala Aniversară Transilvania Business 15 ani
Gala Aniversară Transilvania Business a marcat 15 ani de la apariția primei ediții a publicației economice. Evenimentul găzduit…
20 iunie 2025
Educație
Rețeaua, valoarea în business și cinnamon rolls, într-un eveniment marca Sibiu IT Cluster
Într-un mediu economic aflat în continuă transformare, succesul unei afaceri nu mai poate fi separat de formarea profesională…
2 iulie 2025
Clujul scoate de la buget 16 milioane € pentru noul spital de copii
Banii din rectificarea bugetului propriu al instituției județene vor fi alocați de pentru continuarea alertă a lucrărilor la…
2 iulie 2025
Cărturești propune pentru RIVUS Cluj-Napoca cea mai mare librărie și cel mai nou concept edutainment din România
O mare varietate de cărți și produse de papetărie, cafenea și spații de joacă, ateliere creative și educaționale,…
1 iulie 2025
Începe admiterea la Universitatea din Oradea. În premieră, Învățământ dual
Universitatea din Oradea are alocate 2.020 de locuri bugetate pentru sesiunea de admitere 2025. Odată cu luna iulie…
1 iulie 2025
Alba va avea un campus de învățământ profesional de 20 milioane €
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca va oferi programe de inginerie mecanică și economică industrială, dar și de tehnologia construcțiilor…
30 iunie 2025
Ovidiu Oltean învață antreprenorii cum să scape de frica vorbitului în public
Un eveniment marca Connect Timișoara, parte a Bizz.Club, care are obiectiv atât realizarea unui serios networking între antreprenorii…
29 iunie 2025
Fără cozi, fără hârtii: AJOFM Bihor mută serviciile în online
Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bihor anunță implementarea la nivel local a Platformei PULS, un…
29 iunie 2025
Vicepreședintele Comisiei Europene a ajuns la Cluj
Roxana Mînzatu a analizat, la sediul celei mai mari universități din România, noul proiect european „Union of Skills”.…
28 iunie 2025
Zi de Zi știri economice:
