Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bosch Rexroth, Celestica, Eberspächer, Inteva Products, Plexus, KFC, Kuka Systems, Adecco, la târgul de cariere de la Oradea

Aproximativ 30 de companii și organizații recrutează sâmbătă, 18 martie, la Târgul de Cariere Oradea care va avea loc la Lotus Center. Companiile și organizațiile vor organiza mini-interviuri, competiții, workshopuri și seminarii adresate celor interesați de creștere profesională și de noi oportunități de carieră.
„Companiile pregătesc mini-interviuri pentru candidați, vom avea concursuri și treasure hunt, dar aducem și Standul de Demisii, locul unde participanții decid dacă locul de muncă actual e cel potrivit pentru ei și unde primesc consiliere profesională”, spune Corina Brândușan, PR Managerul Târgului de Cariere (TdC), potrivit bihon.ro.
În ce domenii caută companiile angajați la Târgul de Cariere
Târgul de Cariere va reuni companii care caută colegi în domenii precum inginerie, auto & automotive, servicii, producție, retail, telecomunicații, logistică, industria alimentară, servicii financiare, resurse umane și altele. Sunt căutați atât candidații care au experiență, cât și tinerii care acum vor să facă primii pași în carieră.
„În România, Inteva a deschis două fabrici: la Salonta şi Oradea. Fabrica din Salonta şi-a început activitatea în 2007 şi are peste 700 de angajaţi, iar fabrica din Oradea a început producția în 2015 şi are peste 200 de angajaţi. Inteva produce încuietori auto şi macarale de geam – la Salonta, precum şi parasolare pentru plafoanele maşinilor – la Oradea. Cei mai importanţi clienţi ai Inteva sunt Mercedes, Volkswagen, Peugeot, Citroen şi BMW”, afirmă reprezentanții Inteva Products, pentru sursa citată.
Compania Corporative Consulting caută la târg agenți de turism, directori economici, manageri de producție, ingineri, IT-iști și agenți de vânzări, în timp ce Faist Light Metals angajează specialiști recrutare, consilieri, manageri de proiect, sudori, administratori personal și altele.
Recrutări importante fac și companiile Bosch Rexroth, Celestica, Eberspächer, Inteva Products, Plexus, KFC, Kuka Systems, Adecco, RCS & RDS, Sykes, McDonald’s, Bosch Service Solutions, Cerved Credit Collection Spa, Comau, Conduent, H.Essers, Penny Market, Profi, Valiant TMS.
Parteneri instituționali: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Oradea și Universitatea din Oradea.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Faist caută 200 de oameni pentru fabrica din Oradea

Articolul următor

Austriecii de la XXXLutz - la Timișoara, Cluj și București

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share