Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cum va afecta OUG 114 programul CSR al ROMGAZ?

Cel mai important și ce mai mare producător de gaze naturale autohton, ROMGAZ SA Mediaș, a alocat, doar în 2018, în jur de 15 milioane de lei proiectelor de responsabilitate socială în domeniile considerate prioritare – educație, sănătate, cultură și sport. Însă, cum va arăta acest program după aplicarea OUG 114/2018, prin care companiile din energie vor fi taxate suplimentar și după plafonarea tarifului la gaz?

 

Prezent săptămâna trecută la Sibiu, la Spitalul Clinic Județean de Urgență din municipiu, pe care ROMGAZ l-a sponsorizat cu 1 milion de lei, directorul general al producătorului de gaze naturale, Adrian Volintiru a recunoscut că indicatorii financiari ai companiei vor fi afectați de noile reglementări – taxarea suplimentară pe cifra de afaceri și plafonarea tarifului la gaz la 68 de lei/MWh, însă compania va continua să sprijine proiectele CSR, chiar dacă suma va fi mică.

Potrivit lui Volintiru, impactul asupra cifrei de afaceri și a profitului companiei va fi semnificativ, anticipând o scădere a acestora cu 20-25%.

“Într-adevăr, următoarele trei trimestre, începând din 1 aprilie ne vor afecta cifra de afaceri și procentul la anul viitor va fi mai mic, dar atâta timp cât putem și cum putem să dăm o mână de ajutor, o vom face. (…) Dacă vorbim de acel procent de 2% de sponsorizări, el va fi pierdut în momentul acesta. Vorbim de 2% din 420 de milioane de lei. Bugetul de sponsorizări, conform legii, se împarte în 40% parte medicală, 40% sport, cultură și educație, și 20% – altele. Putem să facem un procent și o partajare ca să ne dăm seama de dimensiunea sumei. Nu e nicio problemă deocamdată, ne dorim pentru anul acesta să fim în continuare activi și pentru anul viitor, contribuția va fi, probabil, un pic mai mică”, a subliniat directorul general al ROMGAZ.

Ligia VORO

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

E.ON prezintă în premieră un produs pentru controlul inteligent al energiei la domiciliu

Articolul următor

150 de copii cu deficiențe, ajutați de Dr. Peștișor prin terapie multisenzorială

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share