Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Podul Centenarului, unic în România, inaugurat la Oradea. Investiție de 3,3 mil. euro, cu finanțare europeană

La Oradea, Podul Centenarului a fost inaugurat la trei zile de la Marea Unire, exact așa cum programase Primăria municipiului la începutul anului, îmbrăcat în drapelele Uniunii Europene și mărginit de lumini futuriste în culorile steagului național. Podul, lung de 80 de metri și lat de 18 metri, cu o structură metalică de aproape 350 de tone, arcuit, fără niciun pilon de susținere în Crișul Repede, a fost finalizat la Oradea într-un singur an. Mașinile au la dispoziție două benzi a câte 3,5 metri fiecare, iar pietonii și bicicliștii, două trotuare de câte 3 metri lățime, scrie presshub.ro.

Oradea are în prezent nu mai puțin de 11 poduri peste râul care împarte orașul în două, Crișul Repede. Cele mai multe dintre ele au fost renovate, reparate sau construite de la zero cu fonduri europene în mandatul actualului primar. Ultimul dintre acestea este Podul Centenarului inaugurat luni, 3 decembrie 2018, în prezența comisarului european Corina Crețu.

Îmbrăcat în drapelele Uniunii Europene și mărginit de lumini futuriste în culorile steagului național, Podul Centenarului a fost inaugurat la trei zile de la Marea Unire, exact așa cum programase Primăria Municipiului Oradea la începutul anului. Un pod lung de 80 de metri și lat de 18 metri, cu o structură metalică de aproape 350 de tone, arcuit, fără niciun pilon de susținere în Crișul Repede, a fost finalizat la Oradea într-un singur an. Mașinile au la dispoziție două benzi a câte 3,5 metri fiecare, iar pietonii și bicicliștii, două trotuare de câte 3 metri lățime, notează publicația citată.

Potrivit primarului Ilie Bolojan, valoarea aproximativă a construcției este de 3,3 milioane euro, din care 2,6 milioane euro reprezintă finanțarea europeană.

Construcția a fost realizată, cu două luni înainte de termen, de asocierea de firme SC Freyrom SA (lider) – SC Procons Group SRL – SC Electro Excel Green Consulting SRL – SC Aquacons SRL.

Potrivit constructorului, Podul Centenarului este cea mai mare structură de acest gen din România, având o deschidere de 80 m, susținerile fiind doar pe mal.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Municipalitatea recurge la o firmă de profil pentru stabilirea brandului de destinație Oradea. Sprijin și din partea reprezentanților businessurilor locale

Articolul următor

Regina Maria și Regele Ferdinand pe bancnota de 100 de lei

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share