Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Recrutarea, retenția și dezvoltarea profesională a angajaților într-o perioadă de schimbări majore în industria de Outsourcing

Asociația Business Service Leaders din România (ABSL), organizează în data de 24 mai 2018, la Hotel Ramada din Iași, conferința “Cum evoluează practicile de HR într-o perioadă de schimbări majore în industria de Outsourcing”. Evenimentul, aflat la a treia ediție, este dedicat profesioniștilor din Business Process Outsourcing, Shared Services Centers și IT Outsourcing, companiilor membre și non-membre, autorităților locale și reprezentanților mediului de afaceri din Iași.
Sunt companiile din Iași pregătite pentru impactul pe care tehnologia îl are în apariția și dispariția unor tipuri de joburi? Cum se transformă practicile în recrutare, retenție și dezvoltare profesională a angajaților ca urmare a diferențelor dintre generații? Acestea sunt doar cateva dintre intrebările care își vor găsi răspunsul în conferința de săptămâna viitoare.
Mai mult, în recrutarea de personal, se observă o tendință în creștere a companiilor de a utiliza sisteme care învață automat (machine learning), analize de date (data analysis) și instrumente de căutare care să prezică care sunt candidații ce vor fi interesați de un anumit loc de muncă. În același timp, pentru retenția angajaților, recrutorii încep să se folosească de analize de date pentru a identifica factori comuni la angajații care au părăsit compania (același manager, departament) și pentru a-i identifica pe cei care au o probabilitate mare de părăsi locul de muncă. În acest context, scopul conferinței este acela de a facilita schimbul de bune practici și de a anticipa împreună provocările și oportunitățile aduse de implementarea noilor tehnologii și modele de business.
Companii de top vor împărtăși din expertiza lor și vor oferi insight-uri asupra modului în care tendințele in domeniu vor afecta industria de Outsourcing din România. De asemenea, se vor prezenta studii de caz, iar sesiunile de dezbateri vor implica participanții în discuții relevante, urmând ca mai departe aceștia să aplice în companiile lor informațiile și schimbul de experiență dobândite în timpul evenimentului.
Evenimentul se adresează comunității locale de servicii de afaceri din Iași și din regiunea de nord-est a României și va fi moderat de către Colin Lovering, Senior Vice-President Avison Young și Liliana Bizău, Senior Account Manager ABSL.
Intrarea la eveniment se face pe bază de invitație, iar participarea este gratuită. Pentru rezervarea locurilor, înscrierile se fac pe https://www.absl.ro/event/iasi-business-mixer-2018/
Despre ABSL
Asociația Business Service Leaders în România (ABSL) este cea mai importantă organizație care reprezintă sectorul de business services, adunând în componența sa cele mai importante companii din piață care își desfășoară activitatea în domenii precum Shared Services Center (SSC), Business Process Outsourcing (BPO), Information Technology Outsourcing (ITO), Research and Development (R&D).
Rolul ABSL România este de a susține expansiunea sectorului de Business Service și transformarea acestuia într-un vector important al creșterii economice a României. Asociația își atinge obiectivele prin facilitarea colaborării principalilor jucători, angajarea autorităților și grupurilor de interes în dezvoltarea aspectelor operaționale cheie ale industriei.
Din ABSL România fac parte atât companii autohtone, cât și multinaționale de profil, lideri regionali și globali precum: Accenture Services, Allianz Worldwide Partners, APT Resources & Services, Arvato Services Romania, Be Think Solve Execute, Bosch Service Solutions, Capgemini, Central Europe Technologies, Connections Consult, CRH Ciment Romania, DB Schenker, Deloitte Audit, DXC Technology, Ernst & Young, Eucom Business Language, Genpact Romania, Global Remote Services, Goodyear Dunlop Tires Operations Romania, H Group IT Expert, HP Enterprise, HP Inc Romania, Luxoft Professional Romania, Mazars Consulting, Microfocus, Microsoft Romania, Mood Media, Office Depot Service Center, OMV Petrom Global Solutions, Optima Solutions Services, PwC Romania, Process Solutions, Procter & Gamble Marketing Romania, Renault Business Services, Samsung SSCE, SCC Services Romania, SELIR, Societe Generale European Business Services, Stefanini Romania, TELUS International, TMF/UCMS Group Romania, UniCredit Business Integrated Solutions, Valoris Center, Vauban IT, Veeam Software, Vodafone Shared Services Romania, Webhelp, Wipro Technologies și WNS Global Services Romania.
De asemenea, ACCA, COS, Fine Law, HAYS, I Future, JLL, KPMG și SKANSKA susțin ABSL în calitate de parteneri strategici ai asociației.
Mai multe detalii despre ABSL găsiți pe www.absl.ro

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Grupul de spitale și clinici Acibadem, unul dintre cele mai performante din Turcia și din lume, punct de lucru la Cluj

Articolul următor

BearingPoint raportează o creștere remarcabilă în 2017, cifra de afaceri ajungând la 712 milioane de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Startup Europe Week Brașov 2024

Startup Europe Week este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor prin organizarea simultană a unor…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share