Compania Rondocarton, parte a grupului austriac Rondo Ganahl, cel mai mare producător de carton ondulat din România, a raportat pentu 2017 o cifră de afaceri de 412,3 mil. lei (aproximativ 90 mil. euro), în creştere cu 17% faţă de anul precedent, potrivit calculelor ZF pe baza datelor de la Ministerul Finanţelor.
Austriecii au avut un profit net de peste 34 mil. lei (7,5 mil. euro), plus 39,5% faţă de anul anterior. Numărul mediu de angajaţi ai Rondocarton a ajuns anul trecut la 417 persoane, de la 350 de oameni în 2016, potrivit mfinanţe.ro, notează sursa citată.
Compania estimează că se va apropia în acest an de afaceri de 100 mil. euro. Rondocarton deţine două fabrici, în Târgovişte şi Apahida (Cluj-Napoca), cu o capacitate totală de producţie de 120.000 de metri pătraţi de ambalaje de carton ondulat pe an. Rondocarton vinde cea mai mare parte a producţiei, în jur de 90%, pe piaţa locală, iar restul merge la export, potrivit unor informaţii furnizate anterior de companie.
Sursa foto: rondo-ganahl.com
Citește și:
Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 va construit Parcul Industrial Ștei
Vineri, 19 aprilie, a fost desemnat constructorul pentru execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. După…
20 aprilie 2024
Mediciniștii clujeni scot proiecte europene la foc automat
Modernizarea și reabilitarea clădirii Anatomia pe fonduri nerambursabile presupune o investiție de 11 milioane de euro. “Clădirea Anatomia…
19 aprilie 2024
Startup-urile se pot înscrie în Incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare”
Circa două săptămâni mai la dispoziție startup-urile pentru a depunere cerere de înscriere în Incubatorul de afaceri ,,Cresc…
19 aprilie 2024
PORR Construct toarnă asfalt pe Centura Oșorhei. Stadiul lucrărilor: 65-68%
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea. Stadiul…
19 aprilie 2024
Fagura anunță lansarea noii sale identități vizuale, parte a strategiei de brand și de repoziționare construite împreună cu echipa de consultanți de la Brandocracy
Fagura, platforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor, marchează o nouă etapă în parcursul său, dezvăluind o identitate…
19 aprilie 2024
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tehnologiile promițătoare
Proiectul CapTTict vizează creșterea capacităților tehnologice în domeniul IT&C în țările europene. Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca a început…
19 aprilie 2024
EBM PAPST a dotat un laborator de la IETI cu echipamente de ultimă generație
Pe baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) și Compania EBM-PAPST…
19 aprilie 2024
Tinerii orădeni sunt invitați să se lanseze în afaceri – eveniment VSFA
Universitatea din Oradea deschide Aula Magna pentru toți tinerii orădeni care vor să se lanseze în afaceri. „Vreau…
19 aprilie 2024