Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Sibianul Cornel Amariei, unul dintre cei mai influenți tineri ai lumii. A triumfat în competiţia câştigată în trecut de Elvis Presley şi John F. Kennedy

În 2016, revista „Forbes“ din SUA l-a inclus printre primii zece cei mai influenţi tineri sub vârsta de 30 ani din Europa. În 2018, a câştigat competiţia internaţională Ten Outstanding Young Persons, organizată de Junior Chamber International (JCI), la fel cum au făcut-o în trecut personalităţi de talia lui Elvis Presley şi John F. Kennedy. Aceasta ar fi, pe scurt, cartea de vizită a lui Cornel Amariei (24 de ani). 

Cu peste 50 de invenţii la activ, Cornel Amariei deţine în prezent o importantă funcţie de conducere, Head of Innovation, la Continental Automotive Systems, unul dintre cei mai mari producători de componente auto din lume. Tânărul a terminat în paralel facultăţile de Ştiinţa Calculatoarelor şi Inginerie Electrică la Bremen, în Germania, dar a ales să se întoarcă şi să rămână în ţară, deşi a avut nenumărate oferte în întreaga lume.   Dintre toate invenţiile sale, cea mai importantă o consideră pe cea a ochelarilor Lumen, destinaţi nevăzătorilor, scrie adevarul.ro.

Cornel Amariei lucrează de mai mulţi ani la ochelarii Lumen, destinaţi nevăzătorilor. Tânărul susţine că este foarte aproape să ajungă la cel mai bun rezultat, iar invenţia sa să intre pe piaţă, probabil încă din 2020. Ochelarii Lumen sunt asemănători cu ochelarii obişnuiţi, însă beneficiază de o tehnologie revoluţionară de ultimă oră. Ochelarii au un sistem de senzori care, la atingerea frunţii, transmit impulsuri electrice care ajung direct la creier, prin piele.     Astfel, nevăzătorul care îi poartă simte o vibraţie care corespunde ca intensitate cu distanţa la care se află faţă de un obstacol sau de un obiect. Cu cât purtătorul Lumen se află mai aproape de un obstacol, cu atât impulsurile şi vibraţiile sunt mai puternice, ghidându-l. Primul prototip a fost realizat în urmă cu aproape patru ani, iar de atunci proiectul său de suflet a evoluat. La final, graţie acestor ochelari speciali, orice nevăzător ar urma să se poată descurca la fel de bine ca o persoană care are un simplu deficit de vedere.

Foto: Ascendis

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Comuna din România care a absorbit cele mai multe fonduri realizează 50% din venituri din fonduri proprii, pe una din cele mai puternice platforme industriale din Alba

Articolul următor

4 kilometri și jumătate din Via Transilvanica, asigurați în doar o săptămână. Tibi Ușeriu a ajutat de pe patul de spital din Canada

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Distribuție Energie Electrică România (DEER) Cluj, cel mai mare distribuitor național de profil, a organizat proiectul educativ “Școala Altfel cu Micul Energetician”, proiect care face parte din campania sa educativă.
Citeste mai mult

DEER predă energetica viitoarelor generații

3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share