Parintele BMW în Romania începe să vândă şi Volkswagen

Categorii: Auto

MHS Holding, grupul auto controlat de omul de afaceri Michael Schmidt, începe în acest an să vândă şi utilitare Volkswagen, printr-un proiect pilot în Brasov, existând posibilitatea de a ajunge la şapte centre de vânzări şi service pentru Volkswagen Autovehicule Comerciale. Astfel, MHS Holding are în portofoliu mărcile BMW, MINI, Rolls-Royce, MAN, Neoplan şi Volkswagen Autovehicule Comerciale, anunţă hotnews.ro.
Începerea comercializării de utilitare Volkswagen a demarat firesc, deoarece compania MAN este deţinută de Volkswagen Group, iar, la un moment dat, dealerii MAN au putut aplica pentru a se extinde prin începerea comercializării de Volkswagen Autovehicule Comerciale. Una dintre firmele lui Michael Schmidt este importator general şi distribuitor în România pentru MAN, aşa că mutarea a fost logică.
Toate firmele lui Schmidt operează din 2016 sub umbrela MHS Holding, iar această grupare include firmele: Automobile Bavaria Group, MHS Truck & Bus Group România, Schmidt Gruppe Germany, MHS Automotive Austria.
Aşadar, omul de afaceri Michael Schmidt controlează cinci companii în trei ţări. Cererea lui Schmidt a fost aprobată, iar primul centru MAN care vinde utilitare Volkswagen este cel din Braşov.
Într-un scenariu ideal, Schmidt poate comercializa Volkswagen Autovehicule Comerciale în şapte amplasamente din România.
“Avem un proiect pilot în Braşov. Noi avem 8 locaţii MAN în toată ţara şi în toate – cu o singură excepţie, că este mai mic – avem capacitate suficientă (…). Dar depinde de Porsche România, unde ei văd eficienţa, o promovare a acestor maşini”, a explicat Michael Schmidt, marţi, 31 ianuarie, într-o conferinţă de presă ţinută în Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), susţine sursa citată.
Începută ca o afacere dedicată mărcii BMW, activitatea lui Michael Schmidt a ajuns acum un holding cu mai multe mărci şi companii, în mai multe ţări.
MHS Holding a avut în 2016 circa 374 milioane euro venit net şi 1.054 angajaţi. Firmele lui Schmidt din România vând aproape 70% dintre maşinile noi BMW şi MINI comercializate în toată ţara.

Exit mobile version