Familia Sighiartău, investiție de 2 mil. € în Bistriţa şi Arad

Categorii: Antreprenori

Grupul de companii Filadelfia din Bistriţa, deţinut de familia Sighiartău, cu activităţi în domeniile transportului de pasageri, transportului de marfă, asigurări şi turism, a bugetat pentru acest an un program de investiţii de peste 2 mil. euro, pentru extinderea parcului de camioane cu încă 12 unităţi şi a flotei de autocare cu 3 unităţi, dar şi pentru finalizarea lucrărilor la terminalele de îmbarcare/debarcare din Bistriţa şi Arad, potrivit zf.ro.
Bistriţenii au finalizat anul trecut investiţii de 1,5 mil. euro, din fonduri proprii, pentru extinderea parcului auto, dar şi în construirea terminalelor de îmbarcare/debarcare din Bistriţa şi de la Arad.
„Vom deschide în acest an noi linii de transport internaţional de pasageri în Europa, cu plecare din România şi din Spania. Vom continua şi investiţia în terminalul de la Arad, urmând să finalizăm lucrările în acest an, însă vom demara un proiect şi la Bucureşti, un depozit pentru logistică marfă şi service auto, cu o supra¬faţă de aproximativ 2.500 de metri pătraţi“, a declarat pentru ZF Transilvania Ioan-Eugen Sighiartău, directorul general al Filadelfia Group, fară să ofere, deocamdată, mai multe informaţii referitoare la proiectul din Capitală.

Exit mobile version