Georgeta-Corina Popescu, noul preşedinte al Directoratului Transelectrica

Categorii: Energie

Georgeta-Corina Popescu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei în perioada decembrie 2015 – februarie 2017, este noul preşedinte al Directoratului Transelectrica, iar Cristian-Eugen Radu a fost ales în funcţia de preşedinte al Consiliului de Supraveghere de la Transelectrica, potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
În document se arată: „Consiliul de Supraveghere a decis în şedinţa din data de 31 mai 2017, prin Deciziile nr. 48/2017 şi nr. 51/2017, următoarele: alegerea în funcţia de Preşedinte al Consiliului de Supraveghere a domnului Cristian-Eugen Radu; având în vedere încetarea la data de 31.05.2017 a calităţii de membru şi Preşedinte al Directoratului a domnului Ion-Toni Teau, raportat la faptul că până la data de 31 mai 2017 nu a intervenit acceptarea expresă a mandatului de membru al Directoratului de către domnul Luca-Nicolae Iacobici, pentru asigurarea continuităţii activităţii Companiei, numeşte începând cu data de 01 iunie 2017, în funcţia de Preşedinte al Directoratului (denumit alternativ Director General Executiv sau Chief Executive Officer – «CEO» – al Societăţii) al Companiei Naţionale de Transport al Energiei Electrice «Transelectrica» SA, pe doamna Georgeta-Corina Popescu”.

Exit mobile version