Werner-Wilhelm Wolff, timișoreanul care conduce Tarom, primii pași pentru a aduce compania pe profit

Compania Tarom are un nou director interimar, de la sfârșitul anului trecut. Este vorba de timișoreanul Werner-Wilhelm Wolff, care a reușit să reducă în mod considerabil pierderile companiei, într-un timp scurt.
Potrivit știripesurse.ro, datorită lui Werner-Wilhelm Wolff și echipei sale, Tarom a terminat anul 2017 cu pierderi mai mici de 140 de milioane de lei, deși erau prevăzute pierderi de 206 milioane de lei. Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au declarat pentru știripesurse.ro că recent a avut loc ședința Consiliului de Administrație, care a aprobat bugetul companiei, precum și planul de management al conducerii. În acest sens, vor fi achiziționate primele aeronave noi, va fi creat un sistem de relaționare cu pasagerii companiei, împreună cu un sistem performant de Contact Center externalizat care va îmbunătăți relația pasageri-companie. Acest sistem este cerut și de către corpul de control al premierului, în vederea reducerii costurilor.

Exit mobile version