S-a semnat contractul pentru realizarea drumului de legătură Oradea – Oșorhei

În baza mandatării de către membrii săi, respectiv UAT Oradea și UAT Oșorhei, în cursul zilei de luni, 7 mai 2018, A.D.I. ZONA METROPOLITANĂ ORADEA a semnat contractul cu asocierea dintre SC DRUMURI BIHOR SA, SC Institutul de Cercetări în Transporturi – INCERTRANS SA și SC DRUM ASFALT SRL, în vederea proiectării și execuției obiectivului de investiție: “Modernizarea drumului de legătură între Municipiul Oradea (zona Podgoria) și comuna Oșorhei (sat Fughiu)”.
Investiția a fost contractată la valoarea de 4.493.612,42 lei fără TVA, iar durata de realizare a contractului este de 12 luni.
Obiectivul de investiție vizează modernizarea drumului existent de legătură între Municipiul Oradea (strada Podgoriei, de la zona neasfaltată) până la intersecția dintre localitățile Husasău de Criș și Fughiu (comuna Oșorhei), având o lungime estimată de aprox. 3,6 km.
„Mulțumim primarilor din Zona Metropolitană Oradea care au înțeles necesitatea și importanța dezvoltării comune prin asigurarea conectivității rutiere dintre zona periurbană și centrul urban”, a declarat Ilie Bolojan, primarul municipiului Oradea.
Necesitatea modernizării drumului este dată de faptul că, împreună cu drumurile județene 77G şi 767A, oferă o alternativă mai scurtă (faţă de traseul prin DN1) de acces în Municipiul Oradea, pentru localităţile Husasău de Criş, Ineu, Botean, Bălaia, Burzug, Chioag.
Implementarea acestei investiții publice va îmbunătăți confortul vieții locuitorilor din zonă prin îmbunătățirea vitezei de deplasare, reducerea nivelului de zgomot și prin reducerea de emisii poluante.
Drumul se va încadra între limitele de proprietate privată, se va optimiza structura rutieră existentă și se va îmbunătăți sistematizarea pluvială (realizarea de șanţuri, rigole, podeţe etc). De asemenea, drumul va fi prevăzut cu stâlpi pentru iluminat public. În vederea atenționării participanților la trafic, se vor amplasa, în zonele trecerilor de pietoni, indicatoare “Trecere pentru pietoni” formate dintr-un ansamblu de lămpi cu LED-uri, panou fotovoltaic și stâlpi din oțel zincat. În prezent drumul nu este marcat, astfel încât prin proiect se vor executa marcaje longitudinale și marcaje transversale noi. Adoptarea de trotuare încadrate de borduri în interiorul localității va duce de asemenea la creșterea gradului de siguranță. Se va realiza amenajarea curbelor prin adoptarea de supralărgiri în curbe cu raza mai mică de 226 m și adoptarea de supraînălțări. În funcţie de viteza de proiectare, vor fi aduse îmbunătățiri ale structurii drumului prin îmbunătățirea fundației și așternerea noilor straturi asfaltice. Se vor monta indicatoare rutiere.

Exit mobile version