O familie din Alba produce brânzeturi de 24 de ani, pe care acum le vinde în Europa

O familie din județul Alba produce brânzeturi de 24 de ani, businessul a avansat treptat, iar acum ajunge să exporte produse cu arome fine de busuioc, cimbrișor și piper în Europa.

 

Brânzeturile fabricate în România au ajuns în toată lumea. Străinii sunt încântaţi de cele cu trufe şi ierburi aromate sau ţinute la maturat.

Vânzările de brânzeturi fine au crescut cu 15%, în ultima perioadă, iar micile fabrici din Ardeal au cucerit Europa. Ca să se menţină pe această piaţă, producătorii vin mereu cu sortimente noi, irezistibile.

Potrivit Stirileprotv.ro, la poalele munţilor Trăscău, în judeţul Alba, o afacere de familie începută acum 24 de ani a ajuns astăzi să trimită marfa în Europa. Brânzeturile maturate au nevoie şi de 2 ani ca să prindă un gust desăvârşit.

Brânzeturi măturate cu condimente sunt foarte apreciate. Busuiocul, cimbrişorul sau piperul au nevoie şi de 6 luni pentru ca aromele să se întrepătrundă.

Laptele este colectat de la fermele din apropiere şi în fiecare zi sunt procesaţi peste 17 mii de litri.

Marius Chiorean, managerul fabricii: ”În ultimii ani se observă o creştere la brânzeturile măturate în special în oraşele mari. Vânzările au crescut în ultimii între 10 -15%, brânzeturile cu condiment au o mai mare aprecierea pe piaţa de larg consum. Facem vreo 8 sortimente cu diverse condimente.” 

Un kilogram de brânză fină ajunge şi la 50 de lei.

Reţete unice de brânză maturată sunt folosite şi la Cund, în judeţul Mureş. În centrul localităţii săseşti, ascunsă între dealuri şi păduri, găsim o mică fabrică de brânzeturi. Proprietar este un tânăr din localitate, care a învăţat meserie în Elveţia. În trei ani de când are propria fabrica, a învăţat că brânzeturile fine se obţin cu răbdare şi cu materie primă de bună calitate.

Varga Istvan, proprietarul fabiricii: “Am ajuns acum să avem 12 arome de brânzeturi, cu mirodenii, cu ciocolată, cu nuci, cu vin. Se poate observa un trend crescător în general în privinţa brânzeturilor măturate.”

Un tânăr IT-ist din locatalitatea Unirea, judeţul Alba, a preluat afacerea cu brânzeturi a părinţilor. În câţiva ani, brânza pe care o face a ajuns să fie foarte apreciată de străini.

Marius Bicu, proprietarul fabricii: “Am măturat brânză de burduf în cantităţi mari. O păstrăm în jur de 10 grade şi întotdeauna aşteptăm mai mult de o lună. Am dublat vânzările faţă de 2017.” 

20 de tone brânză, care reprezintă 60% din toată cantitatea obţinută, sunt vândute exclusiv în Europa.

Exit mobile version