MADR: Contract pentru exportul a 200.000 de ovine spre Emiratele Arabe Unite. Primul transport, în martie

În urma demersurilor diplomatice,  s-a reușit parafarea unei înțelegeri pentru exportul a 200.000 de capete de ovine spre Emiratele Arabe Unite. Primul transport, cu 70.000 de capete urmează să fie livrat în luna martie.

 

”În urma vizitelor efectuate de premierul României, Viorica Dăncilă și de o parte din membrii cabinetului, în țările din Golf, precum și a eforturilor depuse pentru promovarea proiectelor și a acțiunilor de consolidare a relațiilor între mediile de afaceri din România și țările din Golful Persic, în vederea deschiderii piețelor externe, România înregistrează primele rezultate concrete”, se arată într-un comunicat al MADR.

Conform aceleiași surse, deschiderea piețelor externe devine o certitudine întrucât compania Al Mawashi din Kuweit, societate care alimentează și piața Emiratelor Arabe Unite, a contractat deja un efectiv de 200.000 capete ovine care urmează a fi livrate în cursul anului 2019, din care prima livrare de 70.000 de capete va fi efectuată în luna martie a acestui an.

”În momentul de față ovinele reprezintă un potențial extraordinar de export, pe care România îl deține și care trebuie valorificat la maxim. Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale sprijină acest tip de colaborări și intensifică eforturile de creștere a exporturilor și de consolidare a relațiilor comerciale dintre fermierii români și societățile de achiziție din țările interesate de producția românească”, se mai arată în comunicatul de presă.

Exit mobile version