Aeroportul Sibiu, pe poziția 3 în Europa, într-un raport ACI EUROPE

Aeroportul Internațional Sibiu s-a clasat pe poziția 3 în topul aeroporturilor din Europa cu trafic sub 5 milioane de pasageri. Anunțul a fost făcut de reprezentanții instituției. Aceștia specifică faptul că, pe an, au înregistrat cele mai mari creșteri de trafic în 2018. Statistica pentru anul 2018 a fost prezentată de Airports Council International Europe – ACI EUROPE într-un raport publicat în luna februarie 2019.

Aeroportul Internațional Sibiu a înregistrat o creștere de 32,2%, fapt care poziționează instituția înaintea aeroporturilor din Vilnius (Lituania) și Memmingen (Germania).

Tot din datele statistice furnizate de ACI EUROPE, Aeroportul Internațional Sibiu s-a clasat pe aceeași poziție în topul aeroporturilor cu trafic sub 5 milioane de pasageri pe an și pentru semestrul 2 al anului 2018, înregistrând o creștere de 51,6% a traficului de pasageri, raportat la aceeași perioadă a anului 2017.

„Rezultatele obținute de aeroportul din Sibiu în anul 2018 demonstrează încă o dată necesitatea dezvoltării traficului aerian, iar prezența sa în topul aeroporturilor din Europa confirmă potențialul și performanțele obținute de Aeroportul Internațional Sibiu pe întreg parcursul anului 2018”, transmite Bianca Luță, purtător de cuvânt AIS.

Exit mobile version