Ferma de bizoni din Salonta, cea mai mare din Europa. Carnea, vândută în toată Europa

Categorii: Județe, Ultimele știri

Cea mai mare fermă de bizoni cu abator autorizat din Europa se află în Bihor. 800 de animale sunt crescute pe câmpurile din Salonta de un investitor austriac. Acesta exportă carnea în toata lumea, însă are comenzi şi din ţară. Produsul a ajuns și în meniurile restaurantelor locale, unde folosită la un preparat care îţi lasă gura apă: burgerii cu carne de bizon, relatează Digi24.

Înfiinţată în 2013 de un investitor austriac, ferma de bizoni din Salonta este cea mai mare de acest fel din Europa. Animalele masive, care la maturitate cântăresc chiar şi o tonă, pot fi admirate de pe marginea drumului, în ţarcurile special amenajate. Afacerea merge ca pe roate, spun reprezentanţii fermei.

La Salonta sunt 800 de exemplare din cei 5.000 de bizoni din toată Europa, susţin reprezentanţii firmei. Întrebat care sunt principalele puncte de atracţie din zonă, primarul orașului menţionează din start neobişnuita fermă.

Carnea de bizon se vinde în carcasă, direct din fermă, cu 10 euro kilogramul. Este cotată mai bine decât vita Angus, susţin crescătorii, care îi laudă calităţile.

“Este o delicatesă care trebuie preparată ca atare. Sunt diferite mirodenii care îi scot în evidenţă gustul”, a explicat pentru sursa citată Janos Csaba Birta, medic veterinar.

Carnea de bizon a pătruns şi în restaurantele din Salonta, unde se vinde sub formă de burgeri.

Exit mobile version