O asociere condusă de Drumserv din Târgu Mureş va reabilita un drum judeţean din Sibiu pentru 45 mil. lei, fonduri europene

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Compania Drumserv din Târgu Mureş, parte a grupului austric Swietelsky, în asociere cu Beta-Cops din Bucureşti, vor reabilita şi moderniza drumul judeţean 141 Mediaş-Moşna-Pelişor-Bârghiş, investiţia ridicându-se la aproximativ 45 mil. lei (9,5 mil. euro). Termele de predare a lucrărilor sunt de patru luni pentru proiectul tehnic şi de 30 de luni pentru execuţia lucrărilor, potrivit unui comunicat de presă transmis de Consiliul Judeţean Sibiu.

’’Procedurile de achiziţie ne-au întârziat destul de mult derularea acestui proiect, având în vedere că am semnat contractul de finanţare în noiembrie 2017. Oamenii sunt nerăbdători să vadă drumul acesta modernizat’’, a spus Daniela Cîmpean, preşedinta CJ Sibiu, cu ocazia semnării contractului de proiectare şi execuţie. Modernizarea drumului judeţean 141 Mediaş-Bârghiş se realizează cu fondurile europene obţinute de Consiliul Judeţean Sibiu în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020.

Relațiile contractuale dintre Consiliul Județean Sibiu și SC Drumserv SA, respectiv SC Betacops SRL au fost bune în mai multe proiecte de investiții în infrastructura de drumuri: consolidarea făcută pe DJ Sibiu-Agnita, în zona Dealul Dăii, modernizarea DJ Dârlos Hoghilag și studiile de fezabilitate pentru modernizarea DJ Agnita-Sighișoara și DJ 141 Mediaș-Bârghiș, arată sursa citată.

Reabilitarea și modernizarea DJ141 va asigura conectivitatea la coridorul (rețeaua) TEN-T și rețeaua națională de drumuri prin intermediul: DN 14 (parte a rețelei de transport trans-europene extinse -TEN-T Comprehensive: conectare directă în municipiul Mediaș); Autostrada A1 (DJ 141 face legătura cu A1 prin DN 14 de la Mediaș la Sibiu, unde se înțeapă în A1 și prin DJ 106 Bârghiș-Sibiu, unde se înțeapă în A1); Autostrada A3 (DJ 141 va face legătura cu A3 prin DN 14, cu care se intersectează în municipiul Mediaș, iar DN 14 se va conecta direct în A3); Autostrada Montana (DJ 141 face legătura prin DN 14 A – Mediaș – Iernut).

 

 

Exit mobile version