Producătorul vinurilor LILIAC (Batoș-Lechința) pregătește facilități de cazare în vie

Compania amb Wine, producătorul vinurilor LILIAC și parte a consorțiului austriac amb Holding, s-a extins anul acesta pe piața din Canada și plănuiește dezvoltarea unor facilități de cazare în mijlocul viei.

LILIAC cultivă viță-de-vie pe 53 de hectare, în regiunea Batoș (Mureș) și Vermeș-Lechința (Bistrița-Năsăud).Cca. 10% din producție este destinată exportului.

“Anul acesta am ajuns în Canada si vom lucra pe termen lung pentru a ajunge la procentul de 25% destinat exportului, dar pentru noi va fi mereu important să ne concentrăm pe piața din România”, a declarat, pentru Profit.ro, Miron Radic, CEO-ul amb Wine.

Până recent, exporturile companiei mergeau în țări europene ca Austria, Danemarca, Elveția, Germania, Marea Britanie, Luxemburg, Cehia și Polonia. În 2017, printr-un parteneriat cu producătorul austriac Kracher, alături de care a produs vinul Ice Wine, amb Wine a ajuns și pe piața din SUA, unde vrea să se extindă de anul viitor, printr-un distribuitor. Înființată în 2010, amb Wine a finalizat în 2016 procesul de dezvoltare a cramei, cumulând o investiție de circa 10 milioane de euro.

Exit mobile version