Primăria Timișoara ridică o maternitate nouă

Primăria Timişoara va construi o maternitate nouă cu zece săli de naştere, clădirea urmând a fi ridicată pe 15.000 metri pătraţi de teren.

Studiul de fezabilitate va fi discutat în curând în consiliul local, iar odată ca acesta va fi adoptat, se va porni la elaborarea proiectului tehnic, urmând ca apoi să fie lansată licitaţia pentru execuţie.

Primarul Nicolae Robu a scris pe pagina sa de Facebook că noua clădire în care va funcţiona maternitatea prinde contur.

„Noua maternitate pe care o construieşte Primăria Timişoara prinde contur. Ieri am avut ultimă discuţie asupra SF-ului şi l-am agreat, deci el va intra la aprobare în proxima şedinţă de Consiliu Local. După aprobare, se va porni elaborarea PT-ului, iar după finalizarea acestuia, se va organiza licitaţia pentru execuţie. Eu sper ca lucrările de execuţie să poată începe chiar din acest an. Noua maternitate va arăta superb,  iar interioarele şi dotările vor fi la cele mai înalte standarde în domeniu. După toate evaluările, va fi cea mai modernă maternitate din România. Prioritatea pe care o acordăm acestui obiectiv este o nouă dovadă a preţuirii pe care o avem pentru tineri, a accentului pe care-l punem pe stimularea prin asigurarea de condiţii a creşterii natalităţii în oraş şi regiune”, a anunţat  Robu.

Maternitatea Spitalului Municipal este prevăzută a fi construită în zona Bogdăneştilor,  pe o suprafaţă desfăşurată de 15.000 metri pătraţi. Clădirea va avea şase etaje şi va cuprinde 236 de paturi.

Exit mobile version