Conferința ”Impactul reformei asupra serviciilor sociale în Romania”

Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Copil – FONPC organizează joi, 27 iunie, la București conferința ”Impactul reformei asupra serviciilor sociale in Romania”. Cu această ocazie FONPC lansează studiul ”Efectul măsurilor fiscale și economice asupra furnizării și contractării de servicii sociale”, potrivit unui comunicat de presă al federației.

 

Principalele concluzii ale cercetării:

Acțiunea este organizată în cadrul proiectului ”Impactul reformei asupra serviciilor sociale in Romania”, derulat de FONPC, cu sprijinul și în parteneriat cu  Reprezentanța UNICEF România și ambasada Franței în România.

Proiectul își propune printre alte obiective și creșterea calității serviciilor sociale și influențarea politicilor publice locale, prin întărirea capacității autorităților publice locale și a ONG-urilor pentru a încheia parteneriate locale în vederea contractării serviciilor publice de asistență socială și protecție a copilului.

Într-o Românie care se confruntă cu unul dintre cele mai mari riscuri de sărăcie și excluziune socială al populației la nivelul Uniunii Europene (în anul 2017, 35,7% din populație și 40,9% dintre copii se aflau în risc de sărăcie și excluziune socială – EUROSTAT, 2019, ilc_peps01), serviciile sociale care să răspundă nevoilor persoanelor din grupurile vulnerabile și să ajute la incluziunea socială a acestora reprezintă o necesitate. Zonele sărace ale României și cele din mediul rural sau urban mic se caracterizează printr-un acces deficitar la serviciile sociale, atât la cele de prevenire, cât și la cele specializate. (Teșliuc et al., 2015; Petrescu et. al, 2018).

In contextul multiplelor schimbări ale cadrului legislativ, al reformei sociale, FONPC dorește să mobilizeze actorii relevanți în vederea asigurării sustenabilității serviciilor pentru copii.

Contractarea serviciilor sociale poate fi una din soluțiile benefice dinamizării și diversificării serviciilor sociale dar și o metodă de a susține serviciile pe care statul nu le va mai putea dezvolta datorită reformei economice.

Proiectul își propune și promovarea serviciilor comunitare integrate, în vederea combaterii excluziunii sociale și a sărăciei.  Aceste servicii facilitează accesul tuturor membrilor comunității, dar în mod special al persoanelor  ce aparțin grupurilor vulnerabile la drepturi și resurse, sănătate, educație, ocupare, locuire și obținerea documentelor de identitate.

 

Exit mobile version