Primăria Sibiu propune ca terasele din centrul istoric să funcționeze pe tot parcursul anului

Categorii: Județe, Ultimele știri

Primăria municipiului Sibiu va propune la următoare ședință a Consiliului local modificarea Regulamentului de organizare și funcționare a teraselor sezoniere, astfel încât acestea să poată funcționa și în extrasezon. Adică pe tot parcursul anului.

În prezent, în Sibiu terasele sezoniere pot funcționa în intervalul maxim de 10 luni calendaristice, iar perioada de sezon este stabilită pentru intervalul 15 mai – 15 octombrie. Restul luniilor sunt considerate extrasezon cu excepția perioadei Târgului de Crăciun. Primarul Sibiului argumentează în referatul de aprobare că propunerea vine „în urma solicitărilor și interesului manifestat de proprietarii de localuri apreciem oportună prelungirea perioadei de funcționare a acestor terase, inclusiv în perioada sărbătorilor de iarnă”.

Astfel, se propune ca noul perioada de funcționare a teraselor sezoniere să se stabilească astfel: „perioada de sezon este cuprinsă în intervalul 15.05-15.10;perioada de extrasezon este cuprinsă în perioada 16.10- 14.05”

Decizia finală va fi luată în ultima zi a lunii octombrie, când consilierilor locali li se va cere votul pentru aprobarea unui proiect de hotărâre în acest sens.

Exit mobile version