Vânzările de asigurări de călătorie vor crește în perioada decembrie 2019 – februarie 2020: estimarea Groupama Asigurări

Unul dintre liderii de pe piața de asigurări, Groupama Asigurări, estimează o creștere de 35% a vânzărilor de asigurări de călătorie pe perioada iernii, comparativ cu sezonul rece din 2018-2019.

Compania a anunțat într-un comunicat de presă citat de bursa.ro că a înregistrat și în sezonul de vară, perioada iunie-septembrie 2019, o creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior pentru toate tipurile de asigurări de călătorie, încheiate fie în agenţiile de asigurări, prin intermediul consultanţilor de asigurări, sau online.

Majoritatea poliţelor de călătorie Groupama Asigurări, mai exact 78% dintre acestea, au fost încheiate pentru călătorii în Europa şi Turcia în sezonul de vară, iar destinaţia Europa se menţine în mod constant în proporţie de peste 80% şi pe perioada iernii. Apare, însă, şi un nou trend pentru sezonul rece, acela al destinaţiilor exotice, precizează sursa citată.

Perioada minimă este de 3 zile, specific vacanţelor de tip city-break în marile capitale europene, indiferent de anotimp. Totuşi, pe perioada lunilor iunie-septembrie, tendinţa este de creştere a perioadei medii asigurate, datorită vacanţelor mai lungi în Grecia, Turcia, Bulgaria sau Spania, pentru care turiştii români îṣi fac asigurări de călătorie pentru minimum 7 nopţi la destinaţie, frecvente fiind şi sejururile de 9 nopţi. Cea mai lungă perioadă asigurată de o familie de 6 turişti români la Groupama Asigurări în această vară a fost de 42 de zile, pentru un sejur în Statele Unite şi Canada. Prin contrast, majoritatea asigurărilor de călătorie din sezonul de iarnă sunt încheiate pe o perioadă de 7 nopţi, mai precizează sursa.

Exit mobile version