Antreprenorii din Maramureș, incluși în negocierile cu Comisia Europeană

Asociația Întreprinzătorilor Maramureș (AIM) va face parte din grupul de experți pentru negocierea cu Comisia Europeană (CE) a proiectelor de investiții naționale care vor fi sprijinite din fonduri europene în perioada 2021-2027.

Organizația maramureșeană a dobândit acest drept în calitate de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Patronatului Român (UNPR), în urma invitației adresate confederației patronale de către Ministerul Fondurilor Europene.

“Conștienți fiind de importanța acestor demersuri, desemnarea participării la negocierile cu CE ne responsabilizează și ne motivează, pentru a reprezenta cât mai bine mediul de afaceri, dar și România, în beneficiul întregii societăți”, au informat reprezentanții AIM.

Asociația va crea în acest an o platformă de informare cu privire la oportunitățile de finanțare din Regiunea de Nord-Vest. Printre obiectivele fixate se numără atragerea investitorilor în regiune, inițierea dialogului cu autoritățile locale pentru înființarea biroului unic, transmiterea către parlament de proiecte de modificare a legilor existente sau noi inițiative legislative în sprijinul agenților economici.

Anul trecut, organizația a fost angrenată în întâlniri cu companii britanice de recrutare, sprijinirea studenților în căutarea locurilor de muncă, promovarea unui climat economic de etică profesională, calificarea personalului din construcții.

Exit mobile version