La Sibiu s-a discutat despre nevoia de stimulare a fermelor de elită: strategii europene în domeniul creșterii ovinelor și caprinelor

Tags:

Organizațiile profesionale din sectorul zootehnic din România au dezbătut, sâmbătă, 8 februarie, la Sibiu, strategiile europene în domeniul creşterii ovinelor si caprinelor.

Crescătorii de animale din toată țara au propus direcţiile actuale şi de perspectivă, de exploatare a ovinelor si caprinelor , la nivelul UE, întrucât sectoarele ovinelor și caprinelor din Europa, sunt formate din întreprinderi agricole tradiționale importante, care susţin supraviețuirea a mii de producători și care furnizează produse de bună calitate și cu caracteristici specifice, precum și produse derivate, având astfel o contribuție socio-economică esențială în zonele rurale ale UE, transmite oradesibiu.ro.

La reuniunea de la Sibiu au participat delegațiile a 50 de asociații și organizații profesionale din toate județele țării, profesori universitari și cercetători din sectorul zootehnic.

Potrivit sursei citate, structura medie a producțiilor obţinute de la ovine în ţările UE este orientată preponderent spre producţia de carne (circa 72 %), urmând apoi laptele (23 %), pielicele (5-6 %) și lână (3-4%). Din agricultura românească, sectorul de creştere a ovinelor a asigurat în totalitate necesarul anual intern de carne, brânzeturi, lână şi piei.

În opinia asociațiilor de profil, creşterea ovinelor și caprinelor din România, trebuie să fie un sector prioritar al agriculturii, care trebuie susţinut şi dezvoltat pe termen mediu şi lung. Menţinerea şi dezvoltarea acestui sector este un proces complex, politic şi social, dependent de îmbunătăţirea bazei furajere, a producţiei de carne și de lapte, a perfecţionării pregătirii profesionale a oierilor şi a structurilor ajutătoare.

La întâlnire a participat vicepremierul în exercițiu Raluca Turcan, precum și președintele Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean.

O altă temă dezbătută a fost necesitatea de stimulare a așa-numitelor ferme de elită, în contextul în care în Romania se exploatează rase de ovine locale, nespecializate pe una din productiile solicitate și care timp de peste 50 de ani au fost selecţionate pentru sporirea şi îmbunătăţirea producţiei de lînă.

Crescătorii de animale cred astfel că se impune o accelerare a activității de ameliorare a raselor în direcția cerută de piață UE, aflată în deficit de carne și lapte. Schimbarea ar putea veni prin stimularea fermierilor crescători de oi din fermele de elită. Aceste ferme de elită joacă un rol extrem de important în a produce și distribui material biologic cu valoare de ameliorare ridicată, mai scrie oradesibiu.ro.

Exit mobile version