GAL Timişul de Centru a deschis un magazin virtual pentru producătorii de alimente

Grupul de Acțiune Locală Timișul de Centru a reuşit să realizeze în scurt timp un magazin online, pentru producătorii timişeni de produse alimentare în gospodăria proprie, devenit funcţional rapid.

Aceştia îşi oferă produsele pe magazinul de pe internet, disponibil aici https://timisuldecentru.ro/piata-online/  , cu prezentări ale acestor produse şi preţurile aferente, dar şi condiţiile de livrare.

Producătorii locali care doresc să se alăture inițiativei, sunt rugaţi să trimită pe adresa de mail contact@timisuldecentru.ro următoarele informații: numele si prenumele, localitatea, produsele comercializate, preţul produselor, condiţii de livrare (comanda minimă, locaţiile de unde se ridică produsele, dacă se oferă transport la domiciliul clienţilor şi în ce condiţii), modalitatea de plată acceptată, date de contact, poze cu produsele comercializate.

Deja, pe platforma electronică sunt oferte pentru legume, produse lactate, flori, miere, peşte sau produse de panificaţie.

Exit mobile version