Kesz: “Lucrările de construcții vor redresa economia după coronavirus”

Continuarea lucrărilor de construcții este o necesitate pentru că astfel vom avea o redresare economică rapidă când criza va lua sfârșit, susțin reprezentanții companiei de profil KESZ România (KCR).

Anca Pintea, construction Engineer la KCR Cluj, una dintre societățile determinante ale pieței de construcții din Europei Centrale și de Est, a relatat, pe platforma Arhispec, cum a afectat piața epidemia și ce măsuri s-au luat.

“Impactul epidemiei de coronavirus ne va afecta și pe noi, cei care activăm în domeniul construcțiilor și va fi o situație ce se va întinde pe câteva luni. Sunt luni care se vor reflecta în cifra de afaceri a companiei și a planurilor de dezvoltare.

În ciuda faptului că activitatea pe șantierele noastre, încă se desfășoară în bune condiții, la fel cum acționează din câte știm și la alti jucători din acest domeniu, suntem constrânși de aprovizionarea materiilor prime și de impunerea restricțiilor generale de circulație, în cazul în care situația de criză se va accentua”, a menționat oficialul KESZ.

În construcții nu s-au impus modificări majore, ceea ce ne dă posibilitatea să ne continuăm lucrările, să putem întocmii situații de lucrări și să emitem facturi, bineînțeles cu respectarea condițiilor de ingienă și contact social impus de guvern.

Totul e condiționat și de clienți, pentru că deja s-a instalat teama de a investi. Îngrijorarea printre constructori privind plata la timp a lucrărilor executate și asigurarea lichidităților pentru plata salariilor, se menține. Considerăm că este o necesitate continuarea lucrărilor de construcții, pentru că astfel vom avea o redresare economică rapidă când criza va lua sfârșit”, spune Pintea.

 

Exit mobile version