Soluție pentru videoconferințe implementată la Spitalul Clinic de Recuperare Cluj

Cei peste 700 de medici și asistenți medicali din cadrul Spitalului Clinic de Recuperare Cluj se întâlnesc acum virtual în cadrul ședințelor, utilizând Cisco WebEx, pentru a evita răspândirea noului coronavirus.

 

Managementul spitalului a propus implementarea unei soluții IT care permite ca întâlnirile cadrelor medicale să se defășoare fără a-i reuni fizic în acelaşi amfiteatru. În plus, Spitalul de Recuperare se pregătește pentru a intra în linia a 3-a la Cluj în tratarea pacienților cu COVID-19, dacă situația o va impune.

Datorită soluției pentru videoconferințe implementată de BRINEL, instituția poate acum organiza meetinguri on-line, minimizând aceste riscuri. Platforma Cisco WebEx este folosită atât pentru ședințe, cât și pentru rapoartele zilnice medicale. Totodată, personalul din Spital poate interacţiona şi cu alte cadre medicale sau colaboratori din afara instituției fără a fi necesară deplasarea acestora.

Membrii echipelor participă la videoconferințe fie direct din secția din care fac parte, fie de la domiciliu, de pe orice dispozitiv, inclusiv telefonul personal, accesând WebEx Meetings din aplicatie, sau dintr-un browser web. Astfel, se restrânge numărul de contacți.

Nu a fost nevoie de modificarea infrastructurii IT a spitalului, iar implementarea s-a realizat cu investiţii minime şi o mobilizare rapidă a echipei BRINEL. Totodată, implementarea s-a desfășurat 100% remote, în deplină siguranţă.

Sursa foto: institutiimedicale.ro

Exit mobile version