CE a publicat Regulamentul ce include propunerile României de flexibilizare a fondurilor europene

Regulamentul (UE) 2020/558 al Parlamentului European și al Consiliului a fost aprobat de Comisia Europeană și publicat vineri în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Toate măsurile propuse de Ministerul Fondurilor Europene au fost aprobate de către Comisia Europeană. Sunt măsuri în acord cu cele propuse de alte state membre, prin care se facilitează intervențiile pentru combaterea efectelor negative ale pandemiei cauzate de noul coronavirus”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș.

Dacă la preluarea mandatului în noiembrie 2019 vorbeam despre banii europeni care trebuie investiți, nu cheltuiți, și dacă în perioada pandemiei vorbim despre banii europeni care salvează vieți, în perioada următoare avem în vedere ca banii europeni să ajute o economie sănătoasă imediat ce mediul social o va permite”, a adăugat Marcel Boloș.

Ce a obținut România în urma negocierilor

Ce urmează din 2021?

Dincolo de eficientizarea alocărilor financiare permise de noul Regulament european, Ministerul Fondurilor Europene anunță etapele ce urmează a fi parcurse împreună cu celelalte instituții, conform memorandumului „Măsuri privind elaborarea documentelor programatice finanțate din fonduri europene 2021-2027”, adoptat de Guvernul României:

  1. Semnarea de către fiecare minister a Ordinelor Comune în vederea constituirii echipelor care coordonează elaborarea fiecărui program operațional;
  2. Finalizarea de către ministerele responsabile, după caz, a autoevaluărilor naționale privind îndeplinirea condițiilor favorizante pentru domeniile gestionate;
  3. Raportarea stadiului îndeplinirii condițiilor favorizante aflate în curs de realizare, astfel încât la nivelul MFE să poată fi monitorizat periodic progresul;
  4. Analiza de către fiecare minister a primelor versiuni ale programelor operaționale;
  5. Transmiterea către CE a primelor versiuni ale Programelor Operaționale și a Acordului de Parteneriat 2021-2027.

Până în prezent, în contextul negocierilor cu Comisia Europeană, la nivelul Ministerului Fondurilor Europene au fost elaborate deja primele versiuni ce conturează structura programelor operaționale până la nivel de indicatori de realizare și de rezultat pentru fiecare axă prioritară.

Vestea bună pentru români este că din anul 2021 va exista pentru prima oară un Program Operațional dedicat exclusiv sănătății, cu un buget de aproximativ 4,5 miliarde de euro”, a precizat ministrul Marcel Boloș.

Exit mobile version